În fiecare dimineață, când Vira Cernukha se trezește în mijlocul dărâmurilor din satul ucrainean Dementiivka, după șapte luni de ocupație rusă, primul lucru pe care îl face este să-l blesteme pe Vladimir Putin.
Cândva o așezare liniștită, cu zeci de case mici, grădini fermecătoare pline de flori și voci de copii care se joacă, satul mai are acum un singur locuitor: Vira Chernukha, în vârstă de 76 de ani. Ceilalți fie au murit în bombardamente, fie s-au mutat, scrie The Guardian.
„Aveam un sat atât de frumos. Puteai auzi vocile copiilor peste tot. Și acum este o zonă moartă. Nu mai este nimeni aici”, spune ea printre lacrimi.
Pentru Rusia, satul Dementiivka a fost un punct crucial pe drumul de la regiunea de graniță Belgorod până la Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei.
Rușii au ocupat pentru prima dată satul în martie 2022, la câteva zile după invazia pe scară largă a Kremlinului, l-a pierdut săptămâni mai târziu în fața forțelor ucrainene și l-a capturat din nou în luna mai, într-un asalt cu artilerie grea.
O rachetă a distrus casa Virei Chernukha și a rănit-o grav la un picior.
„Am avut o bucată de șrapnel în șold. A fost mare. Am o cicatrice uriașă și încă mă doare. Nu cred că mă voi recupera pe deplin. Rușii m-au dus la un spital din Belgorod, când eram inconștientă. Apoi au vrut să mă trimită într-o tabără de refugiați din Rostov, dar eu am vrut să mă întorc acasă. Sunt ucraineancă, născută și crescută în Ucraina. Când i-am spus asta doctorului, el mi-a zis că soldații lor sunt în satul meu și că nu mă pot întoarce”, povestește bătrâna.
După câteva zile, însă, Cernukha a reușit să ia legătura cu fiica ei. Nu avea de gând să rămână în Rusia și era gata să-și pună propria viață în pericol fugind cu un grup de voluntari în Europa.
„Fiica mea a luat legătura cu niște voluntari care m-au ajutat să plec. A fost nevoie de opt zile pentru a trece din Belgorod prin Letonia, Lituania și Polonia. Dar, așa cum am spus, am vrut să mă întorc în Ucraina, așa că am călătorit la Liov, apoi la Vinnytsia, unde am rămas ceva timp până când am putut să mă întorc în siguranță acasă”, spune femeia.
Contraofensiva Ucrainei din regiunea Harkov din septembrie anul trecut a luat prin surprindere trupele ruse și le-a forțat să se retragă rapid din zone mari din teritoriul ocupat anterior, inclusiv din Dementiivka. Ce a mai rămas din sat este acum din nou în mâinile Kievului.
Dar, ca toate casele din sat, locuința Verei Chernukha, pe care a construit-o împreună cu soțul ei în 1999, este total distrusă.
„Am construit-o cu propriile noastre mâini. Eu am făcut beton și el a pus cărămizile. Pas cu pas am construit totul. Cum pot să o las?”, spune femeia.
Am avut un sat atât de frumos. Acum nu a mai rămas nimic
Vira a făcut călătoria lungă și periculoasă din Rusia dintr-un singur motiv: să se întoarcă în Dementiivka. Fiica ei și-a folosit toate economiile pentru a o ajuta pe Chernukha să-și reconstruiască o parte din casă.
În ceea ce privește grădina din jurul casei, presărată cu cratere adânci, Cernukha le-a acoperit cu pământ și a plantat flori colorate, încercând încet, încet să ia înapoi tot ce i-au luat rușii.
„Înainte de a veni rușii, aveam meri frumoși. Acum totul a dispărut. Au distrus totul. Sărmanul meu măr”, își amintește femeia cu tristețe.
Ea s-a întors să locuiască în satul ei drag pe 9 mai, la exact la un an după ce a fost forțată să plece. Acum este singurul locuitor din sat. Mulți dintre vecinii săi erau originari din Belgorod, iar după invazie s-au mutat în Rusia. Cel puțin 10 locuitori au murit în lupte.
Când rușii au fugit, nu au avut timp să-și ia toate armele cu ei și au lăsat în urmă cantități mari de echipamente. Într-un colț al grădinii sale, Vira a strâns grenade, lăzi cu muniții, gloanțe și căști pe care le-a găsit pe terenul ei. Soldații ruși au lăsat însă și mine.
„Trebuie să fii atent unde îți pui picioarele aici. Mi-au spus că au minat și drumul care duce la cimitir. Dar nu-mi pasă. Mă duc să-mi vizitez soțul acolo în fiecare zi. A murit în 2021, chiar înainte de invazie. Dacă ar fi fost în viață, l-ar fi ucis imediat. Pentru că îi ura pe ruși, îi ura din toată inima. Dacă soțul meu ar putea să iasă din mormânt și să vadă ce au făcut cu casa noastră, ar muri din nou”, spune femeia.
Chernukha supraviețuiește cu un generator electric și o pompă de apă. O dată pe săptămână, Viktoriia Kolodochka, primarul localității, îi aduce alimente și câteva haine.
„În toată această zonă, odată trăiau aproximativ 2.000 de oameni în aproximativ 10 sate. Astăzi au mai rămas puțin sub 260. Încerc să am grijă de puținii locuitori rămași, dintre care majoritatea sunt foarte în vârstă. Dar în timp ce oamenii din alte sate au cu cine să vorbească, Vira este singură”, afirmă Kolodochka.
„Nu mi-e frică. De ce să mă sperii? Oricum am trăit destul. Mă culc devreme și când mă trezesc în fiecare dimineață, îl înjur pe Putin. În fiecare dimineață îl blestem. Toată vina este a lui. Am avut un sat atât de frumos. Si acum? Acum nu a mai rămas nimic”, spune Chernukha cu lacrimi în ochi.