Ministerul Apărării nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina. I-a trimis raport lui Iohannis, înainte de ședința CSAT (Surse)

Ministerul Apărării nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina. I-a trimis raport lui Iohannis, înainte de ședința CSAT (Surse)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Apărării Naționale (MApN) nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina, iar un raport în acest sens a fost trimis deja președintelui Klaus Iohannis, înainte de ședința CSAT de mâine, în care se va discuta despre acest subiect.

Potrivit unor surse Digi24, ministrul Apărării a discutat pe această temă cu șeful Armatei, cu generali cu funcții de comandă, cu reprezentanți ai regimentului Patriot, iar după aceste discuții s-a ajuns la concluzia că nu ar fi oportun ca Patriot să fie trimis în Ucraina.

ADVERTISING

Sursele citate precizează însă că doar pentru că ministerul se opune nu înseamnă că România nu va trimite rachete Patriot în Ucraina, dar este posibil ca discuțiile din ședința CSAT să fie lungi și marcate de o dispută între partea politică și cea militară.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru joi o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în care se va discuta şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucraina.

Pe 22 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, chestionat cum vede ca România să cedeze o baterie Patriot, că nu acceptă „sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană”.

ADVERTISING

Şeful statului a mai spus că, „în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, „altfel, nu se va face nimic”.

În schimb, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră.

El a precizat că este ferm convins că decizia care va fi luată nu va slăbi siguranţa României.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇