Medicul de la Casa Albă îl lasă pe Trump înapoi în lume începând de sâmbătă

Medicul de la Casa Albă îl lasă pe Trump înapoi în lume începând de sâmbătă

Preşedintele american Donald Trump şi-a încheiat tratamentul pentru COVID-19 şi ar putea relua angajamentele publice începând de sâmbătă, conform informaţiilor furnizate într-o notă de medicul de la Casa Albă Sean Conley.

Conform sursei citate, preşedintele „a reacţionat per total extrem de bine la tratament” şi sănătatea sa „a rămas stabilă şi lipsită de orice indiciu care să sugereze un progres al bolii” după întoarcerea la Casa Albă, informează dpa şi AFP.

„Sâmbătă se împlinesc zece zile de la diagnosticul de joi şi, pe baza traiectoriei diagnosticelor avansate stabilite de echipă, anticipez pe deplin revenirea în siguranţă a preşedintelui la angajamentele publice la acel moment”, a adăugat Conley.

ADVERTISING

Medicul Casei Albe: Preşedintele Donald Trump nu mai prezintă simptome de COVID-19

Nerăbdător să reia campania electorală şi preocupat să proiecteze imaginea unui lider în formă, Donald Trump a revenit luni seara la Casa Albă şi de atunci a declarat de mai multe ori că se simte foarte bine.

ADVERTISING

Constrâns să rămână la Casa Albă, Donald Trump a declarat joi că nu crede că este contagios şi se simte suficient de bine pentru a relua mitingurile de campanie.

Focarul de COVID-19 de la Casa Albă e mai mare decât se credea. Zeci de oameni sunt infectați

"Mi-ar plăcea să organizez un miting în seara asta. Am vrut să fac unul aseară", a declarat el pentru Fox Business Network, adăugând că "dacă sunt la un miting, stau singur, foarte departe de toată lumea".

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇