Preşedintele SUA, Donald Trump, nu mai prezintă simptome ale bolii COVID -19 la o zi de la revenirea sa la Casa Albă, după trei zile de spitalizare, a anunţat marţi medicul său.
„A avut o primă noapte odihnitoare acasă, iar astăzi nu prezintă niciun simptom”, a declarat dr. Sean Conley, potrivit unui comunicat. „Starea lui generală este foarte bună”, a adăugat sursa citată, potrivit AFP.
Donald Trump a fost externat luni seară, după ce a stat trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, urmând să continue la Casa Albă tratamentul anti Covid.
La plecare, preşedintele SUA a salutat simpatizanţii şi jurnaliştii adunaţi în faţa spitalului.
Cu puţin timp înainte de a ieşi din spital, Donald Trump a transmis prin Twitter: ”Revenim rapid la campania electorală. Presa de ştiri false difuzează doar sondaje false”.