Medic, după incendiul de la Constanța: Așa funcţionăm în România, pe bază de prelungitor. Pe bază de înnădeală. Pe bază de leucoplast

Medic, după incendiul de la Constanța: Așa funcţionăm în România, pe bază de prelungitor. Pe bază de înnădeală. Pe bază de leucoplast
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicul Gabriel Diaconu analizează incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa şi problema prăbuşirii sistemului medical românesc. „Într-o orânduire coruptă nimeni nu e vinovat, pentru că ticăloşii au stabilit deja că toată lumea e de vină”, scrie Diaconu.

Încă o tragedie a lovit sistemul medical vineri – incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa – iar medicii, cei care cunosc poate cel mai bine domeniul, reacţionează referitor la modul în care este „tratată” situația.

Șapte persoane au murit în urma incendiului de vineri de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, iar Gabriel Diaconu spune că este tardiv să fie căutaţi vinovaţi în sensul clasic, de până acum, iar „buba” este de fapt alta şi anume corupţie viscerală din sistem.

„Ce soartă să ai, dar ce obraz, ca în mandatul tău de prim-ministru să ai două incidendii majore, iară tu să te lauzi că lucrurile sunt sub control, dar dacă nu sunt sub control nu mai e treaba ta”, punctează medicul, făcând referire la premierul Cîţu care dă asigurări că are situaţia sub control şi nu are de gând să ceară sprijin internaţional.

ADVERTISING

„Piatra Neamţ. Balş. Constanţa. Trei evenimente majore, în care pacienţi pe patul suferinţei sfârşesc în cel mai hain fel posibil, arşi pe rugul nemerniciei legitimate de stat. Nu pe rugul sărăciei. Nu pe rugul prostiei. Nici măcar pe rugul incompetenţei, deşi toate participă la ospăţul Satanei. Nu. Pe rugul nemerniciei legitimate de stat.

Când te uiţi la îmbogăţiţii pandemiei pe care pixul cutare, pe hârtia cutare, i-a făcut mai avuţi. Când asculţi măcăneala sterilă a ministrului cutare, premierului cutărică, secretarului de stat cutărescu despre probleme arzânde, mai c-ai crede-un moment că ei ştiu ce vorbesc. Şi ei ŞTIU ce vorbesc. Tu eşti fraierul care, de fapt, nu înţelege. Ce vorbesc ei e aşa: suntem de fapt conştienţi ce ne-ar trebui, ce v-ar trebui, ce le-ar trebui la spital cât să meargă mai bine. Acolo sunt nişte rapoarte care au fost făcute, dar de vină-i sertarul că le-a pus mai la fund. Dincolo sunt devize, cereri de reparaţii, dar tabelul, redistribuirea, o hârţoagă pierdută. Undeva mai în spate e ONG-ul care s-a oferit să repare pe o sumă modestă. Au venit, au spoit, poate c-au dat şi var, dacă lucrarea e proastă să-şi asume ei, nu noi”, scrie medicul.

ADVERTISING

Fiecare ministru s-a întrebat „cine e vinovat?”, iar cine este de vină să fie dat afară sau anchetat şi pedepsit. Cum observă şi medicul Diaconu, căutarea vinovaţilor a fost mai importantă decât rezolvarea problemelor din spitale şi evitarea altor tragedii.

„Sfada şi minciuna fac aliaţi de nădejde. Iar, în timp ce poporul dezbate amar oare cine-i de vină şi de data asta, tiptil şi abil vezi cum se ascund de mulţime, cum se preling printre ziduri, tocmai ei, arhitecţii. Cei ce au profitat. Cei ce au avut de tras foloase în urma. Cei a căror nesăbuinţă, sau lăcomie, sau cinism sau gândire haină au putut prilejui noua dramă, dezastrul, accidentul oribil sau situaţia sinistră. (...) Spre aducere aminte, începutul pandemiei de COVID ne-a surprins prin guvernul în plop. Pica Ludovic Orban, s-a ridicat el după aia, dar în primele săptămâni România n-a fost condusă, sistemul sanitar s-a auto-gospodărit pe cât a putut din ce-au binevoit autorităţile locale. După care a curs borşul gros de s-au cumpărat tone de boarfe. N-au mai ajuns bani pentru reţeaua electrică”, mai arată specialistul.

ADVERTISING

Incendiile au pornit mereu de la „lucruri” banale, care puteau fi ţinute sub control: o aerotermă, o priză etc.

„La Piatra Neamţ, când s-a gândit careva că merită omul candela aprinsă la ceasul morţii într-o sală plină cu oxigen pur, poţi să propui că ceasul a fost rău, dar pisica neagră. În schimb la Balş gemea spitalul de cazuri, în ianuarie 2021, când o aerotermă ar fi trebuit să rezolve problema temperaturii comuniste din saloane, pe motiv că avarii la reţeaua de termoficare (apropos, încă ne-rezolvate). Iar acum, la Constanţa, un prelungitor a făcut flamă. Un prelungitor a făcut flamă pentru că noi AŞA funcţionăm, în România, pe bază de prelungitor. Pe bază de înnădeală. Pe bază de leucoplast. De bandă izolir. De cârpeală. De soluţie improvizată (...)”, crede Diaconu.

Într-o orânduire coruptă nimeni nu e vinovat, pentru că ticăloșii au stabilit deja că toată lumea e de vină. Tu ești de...

Publicată de Gabriel Diaconu pe Vineri, 1 octombrie 2021

Citește mai multe informații și opinii despre incendiul de la Constanța:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇