Marea Britanie vrea să primească 20.000 de refugiaţi afgani

Marea Britanie vrea să primească 20.000 de refugiaţi afgani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul britanic lansează un program pentru primirea ”pe termen lung” a 20.000 de refugiaţi afgani, între care 5.000 în primul an.

Măsura a fost anunţată în ajunul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dedicată crizei legate de revenirea talibanilor la putere în Afganistan, relatează AFP.

''Avem o datorie faţă de toţi cei care au lucrat cu noi pentru a face din Afganistan un loc mai bun în ultimii 20 de ani. Mulţi dintre ei, în special femeile, au acum nevoie urgent de ajutorul nostru'', a declarat premierul Boris Johnson, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.

ADVERTISING

El a spus că este ''mândru că Regatul Unit a reuşit să pună în aplicare această măsură pentru a-i ajuta pe ei şi familiile lor să trăiască în siguranţă în Regatul Unit''.

Şeful guvernului va prezenta acest nou program miercuri dimineaţă deputaţilor care şi-au întrerupt vacanţa de vară pentru a dezbate subiectul în Camera Comunelor.

Ca urmare a deteriorării rapide a situaţiei, au apărut critici, inclusiv în rândurile conservatorilor lui Boris Johnson, privind gestionarea crizei în Afganistan.

Noul program anunţat îşi propune să primească în primul an 5.000 de cetăţeni afgani ''ameninţaţi de criza actuală'', în special femei, fete şi minorităţi religioase, indică Ministerul de Interne.

ADVERTISING

Guvernul britanic nu a specificat intervalul de timp în care vor fi primiţi 20.000 de afgani, menţionând pur şi simplu ''pe termen lung'', dar acest nou program este inspirat de unul pentru refugiaţii sirieni, care a permis stabilirea a 20.000 dintre aceştia în şapte ani, din 2014 până în 2021, notează AFP.

Citește și:

ADVERTISING

Iată și câteva analize pe acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇