Macron i-a adus un omagiu lui Eminescu, în timpul vizitei la Chişinău (Foto)

Macron i-a adus un omagiu lui Eminescu, în timpul vizitei la Chişinău (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat miercuri în vizită în Republica Moldova, a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu, alături de Maia Sandu.

”După discuţia oficială de la Reşedinţa de stat, am ţinut să-i arăt domnului preşedinte Macron viaţa din oraşul nostru. Am schimbat câteva cuvinte cu trecătorii în parcul central.

Ne-am oprit pe Aleea Clasicilor, alături de liderul francez, ca să depunem flori la bustul lui Mihai Eminescu, cinstind memoria poetului în ziua ce marchează aniversarea morţii sale'', a scris Maia Sandu pe Facebook.

Macron-Mihai-Eminescu
Foto: Facebook/Maia Sandu
Macron-MIhai-Eminescu-Chisinau
Foto: Facebook/Maia Sandu

A fost prima vizită în Republica Moldova a preşedintelui Emmanuel Macron şi prima vizită a unui lider francez din ultimii 24 de ani.

ADVERTISING

Cu această ocazie, preşedintele Maia Sandu a cerut sprijinul Franţei pentru cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.

''Contăm pe faptul că statele membre ale UE vor susţine demersul nostru, la summit-ul Consiliului Uniunii Europene de săptămâna viitoare, oferindu-ne astfel şansa să rămânem parte a lumii libere'', a scris Maia Sandu în postarea sa.

La finalul vizitei, Emmanuel Macron a postat un mesaj în limba română în care a mulţumit Republicii Moldova pentru primirea călduroasă.

Joi, preşedintele francez se află în Ucraina, alături de preşedintele român Klaus Iohannis, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi.

ADVERTISING