Macron exclude să demisioneze indiferent de rezultatul alegerilor legislative anticipate pe care le-a convocat

Macron exclude să demisioneze indiferent de rezultatul alegerilor legislative anticipate pe care le-a convocat
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Emmanuel Macron exclude să demisioneze ”indiferent de rezultatul” alegerilor legislative anticipate pe care le-a convocat după înfrângerea taberei sale în alegerile europene.

Întrebat despre riscul ca Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) să-i ceară demisia, şeful statului francez a respins această posibilitate, potrivit Le Figaro Magazine.

”Nu RN scrie Constituţia şi nici spiritul acesteia. Instituţiile sunt clare. La fel şi locul preşedintelui, indiferent de rezultat. Este ceva de neatins după mine”, a răspuns el.

ADVERTISING

El s-a declarat din nou pregătit să dezbată cu Marine Le Pen, şefa deputaţilor de extremă dreapta în Adunarea Naţională dezolvată.

Politico: Trei moduri în care pariul electoral al lui Macron ar putea merge prost

”Bineînţeles. Sunt pregătit să ne port culorile şi să ne apăr proiectul. Mă duc să câştig!”, dă asigurări preşedintele francez în acest interviu realizat luni după-amiaza, la o zi după anunţul-şoc al dizolvării Adunării Naţionale care a luat toată lumea prin surprindere, inclusiv pe premierul său Gabriel Attal.

ADVERTISING

Celor care-l consideră ”nebun” să provoace un asemenea cutremur politic, Emmanuel Macron le replică ”nu, deloc”. ”Mă gândesc doar la Franţa. Aceasta este decizia bună, în interesul ţării. Şi le spun francezilor nu vă fie frică, duceţi-vă să votaţi”, spune el.

El a adăugat că intenţionează să ”întindă o mână tuturor celor care sunt pregătiţi să vină să guverneze şi să lucreze la o sinteză în sensul unei radicalităţi ambiţioase”, fără să spună cum anume, după ce nu a reuşit, din 2022 încoace, să-şi lărgească majoritatea relativă.

ADVERTISING

”N-am crezut niciodată în sondaje. Începe o nouă campanie şi nu trebuie să ne uităm la scorurile circumscripţiilor prin prisma celor europene”, a subliniat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇