SUA „toarnă gaz pe foc” prin furnizarea de arme Kievului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la decizia președintelui Joe Biden de a furniza Ucrainei sisteme de rachete mai avansate.
„Credem că Statele Unite toarnă intenționat gaz pe foc foc”, a spus Peskov, într-o conferință de presă, citat de CNN.
Autoritățile ucrainene au cerut de multă vreme Statelor Unite să furnizeze sisteme de rachete de înaltă tehnologie, cu rază medie de acțiune.
Iar Joe Biden a anunțat, marți, că Statele Unite „vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete şi muniţii mai avansate, care le vor permite să lovească cu mai multă precizie ţinte-cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”.
„Asemenea provizii de arme nu contribuie la dorința liderilor ucraineni de a relua negocierile de pace”, a spus Peskov.
Ziua 99 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor
Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că Rusia nu are încredere în cuvintele președintelui Volodimir Zelenski, potrivit căruia ucrainenii nu ar folosi rachetele pentru a ataca teritoriul Rusiei, dacă le primesc din SUA.
În schimb, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg afirmă că este puțin probabil ca Rusia să riposteze, după ce SUA vor furniza Ucrainei arme cu tehnologie avansată.
El consideră că acest lucru se datorează faptului că NATO și aliații săi susțin dreptul Ucrainei la autoapărare, „un drept care este consacrat în tratatul ONU”.
Totuși, Rusia a anunţat deja iniţierea unor exerciţii ale unităţilor militare din cadrul Forţelor Balistice Strategice, care deţin rachete nucleare.
Exerciţiile militare vor implica o nouă versiune a rachetelor balistice intercontinentale Yars (Topol), aflate în uz din 2007.