Jaf de 200.000 de euro la Paris. Un iPhone i-a dat de gol pe hoți

Jaf de 200.000 de euro la Paris. Un iPhone i-a dat de gol pe hoți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cuplu a fost trezit violent din somn de trei hoţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Paris.

Trei bărbaţi cu cagule au pătruns în locuinţă pe o fereastră, i-au legat pe proprietari şi i-au obligat să le spună cum se deschide seiful, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru Le Figaro.

Cei trei infractori au furat bijuterii şi bani în valoare de aproximativ 200.000 de euro.

De asemenea, au plecat cu un iPhone.

După ce hoţii au plecat, cuplul s-a eliberat din legături şi a anunţat Poliţia. Anchetatorii au reuşit rapid să dea de urma smartphone-ului furat cu ajutorul aplicaţiei "Localizează-mi telefonul".

ADVERTISING

Dispozitivul a fost găsit într-un cartier de locuinţe din Pantin, Seine-Saint-Denis.

Imediat, un echipaj al Poliţiei a fost trimis la faţa locului şi a depistat trei persoane care corespundeau descrierii furnizate de victime. Unul dintre cei trei a fost arestat în posesia unei genţi aparţinând cuplului. Ceilalţi doi bărbaţi au reuşit să fugă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇