Experţii în sănătate au cerut luni guvernului italian să relaxeze regulile de carantină pentru Covid-19, spunând că, altfel, ţara riscă paralizia pe măsură ce varianta extrem de contagioasă Omicron se răspândeşte tot mai mult, transmite Reuters.
Conform regulilor actuale, persoanele care au intrat în contact strâns cu un bolnav de Covid-19 trebuie să se autoizoleze timp de şapte zile dacă sunt vaccinate şi timp de 10 zile dacă nu au fost vaccinate.
Nino Cartabellotta, şeful fundaţiei pentru sănătate Gimbe, a spus că fiecare persoană pozitivă a avut, în medie, cinci până la 10 contacte apropiate şi a prezis că în două săptămâni aproximativ un milion de oameni din Italia ar putea fi infectat cu Covid-19.
”Asta ar însemna că ar putea exista cinci până la 10 milioane de contacte de trimis în carantină, iar acest lucru nu este posibil”, a declarat Cartabellotta pentru Radio Cusano Campus.
Fabrizio Pregliasco, virusolog, susţine această opinie: ”Este clar că în această etapă şi cu această răspândire a Omicron, trebuie să luăm în considerare schimbări în modul în care intervenim, altfel ne îndreptăm către o blocare generalizată”.
Italia a înregistrat un val de infecţii la sfârşitul săptămânii trecute, înregistrând trei zile succesive cu un număr record de cazuri zilnice, care au atins sâmbătă un vârf de 54.762.
Guvernul a înăsprit restricţiile joia trecută pentru a reduce creşterea infecţiilor, inclusiv interzicerea tuturor sărbătorilor publice de Revelion şi închiderea discotecilor şi cluburilor de noapte până pe 31 ianuarie, într-un efort de a preveni socializarea în masă.
Comisarul guvernamental pentru Covid-19, Francesco Paolo Figliuolo, a declarat reporterilor că oficialii din domeniul sănătăţii se gândesc să modifice regulile de carantină.
Unii politicieni au spus că persoanele care sunt complet vaccinate nu ar trebui să fie puse în carantină dacă nu prezintă simptome.
Au existat, de asemenea, cereri ca orice restricţii viitoare să îi vizeze doar cei care refuză să fie vaccinaţi.
”Dacă există restricţii de impus, ar trebui să fie asupra antivaxerilor”, a spus fostul premier Matteo Renzi.
Cifrele guvernamentale arată că aproape 80% dintre italieni au finalizat un ciclu iniţial de vaccinare, în timp ce 29% au primit o a treia injecţie, considerată cea mai bună protecţie împotriva Omicron.