Ionel Arsene rămâne în Italia. Magistrații au respins cererea de extrădare (Surse)

Ionel Arsene rămâne în Italia. Magistrații au respins cererea de extrădare (Surse)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene rămâne în Italia, după ce magistrații locali au decis să respingă cererea autorităților din România de a-l extrăda.

Potrivit surselor Adevărul, decizia nu este una definitivă, fiind luată în primă instanța.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene, dat în urmărire după ce a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, s-a predat la finalul lunii martie în Italia.

Instanțele de judecată pot dispune ca Arsene să execute condamnarea într-o închisoare din Italia.

ADVERTISING

„Dacă are rezidența de cel puțin 5 ani în Italia, există posibilitatea, nu negația, ca instanțele italiene să refuze extrădarea acestuia”, a declarat recent pentru ProTV avocatul Ciprian Mitoșeru.

Arsene ar avea reședință în Brescia și ar deține chiar și cetățenie italiană.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare pe 10 martie, pentru trafic de influenţă.

Arsene nu a fost găsit la adresele cunoscute, fiind dat în urmărire. El plecase din România în Italia aproximativ cu o săptămână înainte de verdictul final.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇