Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întâlnire cu preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întrevederea a avut loc la ora 13:00, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.
De menționat este că întâlnirea s-a desfășurat la Reședința Patriarhală, și nu la Palatul Cotroceni, ca multe alte întâlniri ale șefului statului.
UPDATE Administrația Prezidențială a publicat fotografii de la întâlnirea celor doi.
Președinția nu a anunțat însă și temele discuției. În plus, Iohannis nu a susținut ulterior declarații de presă.
Nici Patriarhia nu a dat detalii.
"A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituţii importante ale societăţii româneşti pe temele actuale ale acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pentru agenţiei de presă Basilica.
Bănescu nu a luat parte la întâlnire.
"Preşedintele însuşi nu a făcut nicio declaraţie în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituţional, ci şi pe cel interpersonal al acestei întâniri", a afirmat Vasile Bănescu.
Guvernul Cîțu, bugetul și banii pentru culte
Totuși, discuțiile s-ar fi putut axa pe bugetul lăcașurilor de cult, în condițiile în care Klaus Iohannis a avut și ieri o întâlnire în acest sens, însă cu liderii coaliției de guvernare.
Ca idee, suma alocată de la buget lăcașurilor de cult pentru 2021 este de 28 milioane de lei, mai mică cu 88,7% decât în 2020.
Acesta este doar unul dintre cele trei programe prin care primește Biserica bani în acest an. Astfel că în cazul celorlalte două programe sumele sunt mai mari ca anul trecut.
- Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult, acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte - suma alocată va fi de 749,2 milioane lei, mai mare cu 2,36% decât cea de anul trecut.
- Alocații bugetare pentru salarizarea personalului din învățământul teologic - se vor acorda 8,83 milioane lei, cu 33% mai mult decât în 2020.