Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina. Îşi creşte România numărul de militari activi?

Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina. Îşi creşte  România numărul de militari activi?

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că în momentul de faţă nu există „niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina” în ceea ce priveşte agresiunea Rusiei.

„Însă noi suntem convinşi că flancul estic trebuie întărit”, a afirmat şeful statului.

Război în Ucraina, Ziua 30 - Vezi desfășurarea evenimentelor

8 grupuri de luptă

Klaus Iohannis a fost întrebat, joi seară, la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, ce înseamnă pentru România decizia de a suplimenta forţele în flancul estic şi dacă există informaţii potrivit cărora Rusia ar intenţiona să-şi îndrepte agresiunea şi către alte state.

ADVERTISING

"În momentul de faţă, nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina, asta trebuie să o spunem clar. Însă noi suntem convinşi că flancul estic trebuie întărit, flancul estic trebuie întărit şi, de aceea, suntem foarte mulţumiţi că la NATO, de exemplu, s-a luat deja decizia de a aproba grupul de luptă care va staţiona în România, cum de altfel s-au aprobat şi alte grupuri de luptă, în total, faţă de patru grupuri de luptă care sunt acum pe flancul estic, vor fi opt.

Este important pentru noi, în România, fiindcă flancul estic este relativ mai puţin populat în partea Mării Negre şi asta ne-a îngrijorat, de aceea, am solicitat încontinuu să avem o prezenţă permanentă, şi acest grup de luptă va constitui o prezenţă aliată permanentă la noi, la Marea Neagră.

ADVERTISING

Prin aceste mişcări pe care le facem, clar, România va fi mai bine apărată, dar, după părerea mea şi după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung pentru a face flancul estic mult mai solid şi mult mai bine apărat", a afirmat el.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat la finalul summit-ului extraordinar al alianţei consacrat conflictului din Ucraina că liderii Alianţie au fost de acord să pună la dispoziţie sprijin suplimentar Ucrainei şi că au fost aprobate patru noi grupuri de luptă inclusiv în România. 

Mai mulţi militari activi în România?

Pe de altă parte, preşedintele Iohannis a spus că "este posibil" să crească numărul de militari activi ai României, el subliniind că nu a fost luată o decizie în acest sens.

ADVERTISING

"Eu am discutat în CSAT şi i-am rugat pe cei responsabili să se gândească cum să folosim cel mai bine aceşti bani pentru a avea militari mai bine pregătiţi, deci pregătirea să fie de calitate, salarizarea să fie de calitate şi dotarea să fie la nivelul anului în care trăim", a arătat Iohannis, referindu-se la creşterea procentului din PIB alocat Apărării.

Iohannis a fost întrebat, joi seară, la Bruxelles, dacă România intenţionează să îşi majoreze numărul de militari.

"Acum ştiţi că în CSAT s-a luat decizia şi ea a fost asumată de politicieni să creştem cheltuiala pe Apărare de la 2%, cât este acum, la 2,5%, însă până la sfârşitul anului se va lucra la un plan care, evident, când este gata, va fi prezentat publicului şi atunci vom spune unde vom investi aceşti bani suplimentari.

Este posibil, încă o dată posibil, dar nu există o decizie, să se crească numărul de militari activi, dar cred că este destul de clar că noi vom avea la dispoziţie bani mai mulţi pentru instalaţii defensive mai performante, ca să zic aşa", a afirmat Iohannis.

El a subliniat că devin tot mai importante armele foarte moderne.

"Vedeţi foarte bine că războiul se poartă şi în continuare cu puşca şi cu tancul, însă din ce în ce mai importante devin armele moderne şi foarte moderne, care au multe electronică, mult high-tech, în general, şi care evident sunt şi mult mai scumpe, iar sistemele de apărare sunt la fel de complicate şi la fel de scumpe.

Dacă aţi urmărit evoluţia conflictului din Ucraina, aţi observat că foarte multe atacuri s-au făcut cu rachete, ori pentru a preveni aşa ceva, este nevoie de sisteme foarte sofisticate antirachetă şi aşa mai departe", a adăugat Iohannis.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇