Președintele Klaus Iohannis a susținut joi o conferință de presă înainte de participarea la lucrările Summit-ului NATO. Șeful statului a salutat decizia Alianței de a aprobaa grupul de luptă care va fi poziționat în România.
”Avem deja acum, înainte să începem summitul, o veste foarte bună. Probabil ați aflat, conform declarației secretarului general Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat.
Este acel grup de luptă pentru care Franța va fi națiune-cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede”, a declarat Klaus Iohannis.
Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO.
Iohannis le-a transmis românilor că nu au niciun motiv să se teamă.
”Securitatea începe de acasă, de aceea am decis la ultima ședință a CSAT să creștem alocarea pentru apărare la 2,5% din PIB, la MApN și la armată se lucrează la un plan îmbunătățit de dotare. Ne dorim să avem și noi apărarea noastră solidă.
Niciun român nu trebuie să se teamă. Suntem parte din cea mai puternică alianță care a existat vreodată, militarii noștri sunt bine pregătiți, deci pot să spun cu mâna pe inimă, cum se zice, că România nu este în pericol, românii sunt în siguranță”, a transmis de la Bruxelles președintele.
Război în Ucraina, Ziua 29 - Vezi desfășurarea evenimentelor
Întrebat de jurnaliști despre situația din Republica Moldova, Iohannis a susținut că nici aici nu ar trebui să existe îngrijorări.
”Nu sunt justificate îngrijorările la țara noastră, românii pot sta liniștiți. România este în siguranță, este apărată de cea mai mare Alianță. Dar nici îngrijorările cu privire la Moldova nu au nicio justificare, nu există niciun fel de date, în afară de speculații în media, că Moldova ar fi ținta vreunui atac planificat.
Problemele Moldovei vin din numărul mare de refugiați, din slăbiciunea economică și din situația energetică. Știți foarte bine că Moldova este stat captiv, primește energie doar din două surse, din Rusia și din Transnistria. Aici putem să ajutăm cu finanțări, cu transfer de energie, dar dincolo de asta nu avem la momentul acesta la care vorbim niciun fel de date că ar exista altfel de amenințări”, a mai spus Iohannis.