Instanța din Malta a dispus eliberarea prințului Paul pe cauțiune

Instanța din Malta a dispus eliberarea prințului Paul pe cauțiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Instanța din Malta a dispus față de Paul-Philippe al României control judiciar și eliberarea acestuia, pe cauțiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest.

Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa şi nu va putea părăsi Malta, pentru că paşaportul şi orice document de identitate sunt reţinute de instanţă, anunţă Ministerul Justiţiei.

În plus, acesta trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de euro, precum şi o garanţie personală de 30.000 de euro.

ADVERTISING

”Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia şi prin faptul că, potrivit legislaţiei malteze, în astfel de cazuri, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile”, precizează ministerul. 

Amintim că instanţa de fond din Malta a decis predarea lui Paul-Philippe al României.

”Hotărârea nu este definitivă. Justiţia din România va continua să îşi facă treaba cât se poate de bine pentru a-i aduce în ţară pe fugarii statului român, indiferent de cât de sonor le este numele”, adaugă MJ. 

În vârstă de 75 de ani, Paul-Philippe al României a fugit din România în 2020, când a fost condamnat la aproape 3 ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie legată de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Bucureştiului, cărora le-a pretins în mod fals proprietatea.

În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze în România, iar avocatul lui Paul al României a invocat, între altele, acest argument atunci când a pledat împotriva extrădării sale din Malta.Prinţul Paul locuieşte acum în Italia, dar a venit în Malta pentru o conferinţă şi a fost reţinut în baza unui mandat european de arestare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇