Incendiu la Liceul Economic din Tulcea: 400 de elevi s-au evacuat

Incendiu la Liceul Economic din Tulcea: 400 de elevi s-au evacuat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin apel la 112 că a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii.

”Până la ajungerea forţelor de intervenţie, elevii care se aflau în clădire, au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exerciţiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni astfel, aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranţă.

ADVERTISING

Incendiul, cu degajări mari de fum, a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenţie, de către personalul prezent la locul de muncă”, au anunţat pompierii.

Ei au precizat că incendiul a fost produs de un scurt circuit la un conductor electric.

Amintim că, tot azi, a mai avut loc un incendiu la Clinica de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Zeci de copii, părinți și cadre medicale au fost evacuați.

Totodată, o explozie puternică, urmată de un incendiu, a izbucnit vineri dimineață la un magazin Dedeman din municipiul Botoșani.

ADVERTISING

Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. 13 persoane au ajuns la spital cu arsuri, iar un bărbat a fost intubat, ventilat mecanic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇