În Ucraina se prefigurează un război îndelungat, crede oligarhul Deripaska

În Ucraina se prefigurează un război îndelungat, crede oligarhul Deripaska
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oligarhul rus Oleg Deripaska, considerat un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin şi care a făcut anterior apel la pace, şi-a manifestat duminică opinia că războiul din Ucraina este o ”nebunie” care din cauza poziţiei radicale a ambelor părţi va dura mult timp şi va fi o ruşine pentru generaţii de acum înainte.

”Acum, un fel de mobilizare ideologică diabolică se desfăşoară din toate părţile. Aceasta înseamnă că aceşti oameni se pregătesc să lupte încă vreo câţiva ani”, a scris Deripaska pe Telegram, potrivit Reuters.

ADVERTISING

El a mărturisit că mai devreme spera că acest conflict s-ar putea încheia, dar discursul în care preşedintele american Joe Biden a evocat sâmbătă în Polonia un conflict mai larg între democraţie şi autocraţie şi în care a spus că Putin ''nu poate rămâne la putere'' îl face să presupună că acest război va dura.

''Se pare că toate părţile se îndreaptă nesăbuit către un război pe termen lung ce va avea consecinţe tragice pentru lumea întreagă'', a concluzionat oligarhul rus, care se numără printre cei vizaţi de sancţiunile internaţionale impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei.

ADVERTISING

Război în Ucraina, Ziua 33 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Deripaska e fondatorul producătorului de aluminiu Rusal, din care încă deține o parte prin EN+Group, o companie listată pe bursa de la Londra.

În urmă cu două săptămâni, membrii unui grup anarhist au intrat cu forța în vila lui din Londra, în semn de solidaritate cu Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇