Mii de oameni – 5.000 conform Poliţiei – au ieşit, duminică, în stradă, la Bruxelles, pentru a protesta la adresa închiderii sălilor de spectacole, impusă de autorităţi cu obiectivul de a îngrădi propagarea „variantei Omicron” a noului coronavirus.
„Nu acestui decret imbecil!”, „Cultura ne îmbogăţeşte”, „No culture, no future” (Fără cultură nu există viitor, în engleză, n.red.) – se putea citi pe pancartele manifestanţilor, atât francofoni cât şi neerlandofoni, dintre care unii purtau măşti de carnaval, relatează AFP.
Manifestaţia, desfăşurată pe burniţă, în cartierul muzeelor din capitala belgiană, a durat circa două ore şi s-a încheiat fără incidente.
Responsabili ai unor mari instituţii culturale din Bruxelles, ca Teatrul regal flamand KBS sau opera La Monnaie, i-au îndemnat pe politicieni să "reconsidere" decizia de închidere a sălilor de spectacole, prezentată ca fiind o măsură de precauţie în faţa extrem de contagioasei variante Omicron.
Totuşi, "al patrulea val" al pandemiei continuă să se retragă şi în Belgia, infecţiile fiind în scădere de trei săptămâni, iar experţii care consiliază Guvernul nu au recomandat în momentul de faţă restricţii în domeniul cultural, în pofida situaţiei tensionate din spitale.
Denunţând "incoerenţa" şi chiar "aberaţia" unor astfel de măsuri, mai mulţi experţi sanitari au notat că este cu atât mai uluitor faptul că localurile pot rămâne deschise în toată ţara, în anumite condiţii. Unii dintre ei au subliniat importanţa menţinerii deschise a cinematografelor şi teatrelor pentru sănătatea mintală a oamenilor, după doi ani de pandemie.
"Prefer hrana culturală decât să mă îmbuib la restaurant. Această închidere este nedreaptă", a declarat pentru AFP Catherine, profesoară de franceză.
Unele teatre, precum şi numeroase săli de cinema, mai ales din Bruxelles, Namur (centru) şi Liege (est), au decis să sfideze interdicţia, rămânând deschise duminică.
Premierul belgian Alexander de Croo a declarat vineri că măsurile vor fi reevaluate în ianuarie.