Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea Codului Rurier (OUG nr.195/2002), stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan.
Iată cele mai importante dispoziții, potrivit notei de fundamentare:
- Se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;
- Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
- Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;
- Se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;
- Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
- Se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
- Se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
- Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
- Se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;
- În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;
- Se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.
ADVERTISING