Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a decretat joi un lockdown pentru întreaga ţară până la sfârşitul lunii noiembrie în faţa avansului necontrolat al celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, în acord cu seria de restricţii adoptate în restul Europei.
După două zile de la intrarea în vigoare a închiderii restaurantelor şi a centrelor de agrement din Atena, Mitsotakis a admis că înmulţirea exponenţială a cazurilor nu permite doar limitarea închiderii la aceste sectoare, relatează EFE.
Începând de sâmbătă, la orele 6:00 dimineaţa, şi până la 30 noiembrie, vor fi închise toate centrele comerciale cu excepţia magazinelor alimentare, farmaciilor, benzinăriilor şi şcolilor primare.
Mitsotakis a justificat această măsură prin creşterea exponenţială a cazurilor de COVID-19 din ultimele zile – 10.000 de contagieri în cinci zile – care a determinat o creştere importantă a spitalizărilor şi a internărilor la secţiile de terapie intensivă.
„Dacă vom continua astfel, presiunea asupra sănătăţii publice va fi de nesusţinut în următoarele 15 zile”, a spus liderul conservator la o conferinţă de presă.
Cetăţenii din întreaga ţară, inclusiv din zonele care nu sunt în alertă, vor trebui să trimită mesaje SMS autorităţilor, explicând motivul deplasării lor, iar între orele 21:00 şi 05:00 dimineaţa va fi instaurată interdicţia de circulaţie. Vor putea ieşi pe stradă doar acele persoane care pot dovedi că fac acest lucru din motive de serviciu.
Un lockdown aproape total este deja în vigoare de marţi în Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, iar deocamdată cifrele contagierilor şi spitalizărilor continuă să crească.
Grecia a înregistrat miercuri un nou record de cazuri, cu 2.646 de contagieri într-o singură zi, cu aproape o mie de cazuri mai mult decât în ziua precedentă, după ce marţi a fost considerată cea mai neagră zi de la începerea pandemiei.
Cifra totală a cazurilor a ajuns în Grecia la 46.892, iar cea a deceselor la 673, după ce au fost raportate 18 noi decese în ultimele 24 de ore.
În prezent în ţară sunt disponibile în total 1.013 de paturi la terapie intensivă, dintre care 698 sunt deja ocupate. Dintre cele 348 de paturi cu unitate de oxigen rezervate pacienţilor cu COVID-19, 220 sunt ocupate (63 %). În regiunea Attica a capitalei, procentul de ocupare este de 72%.
Premierul Mitsotakis a promis că statul îi va sprijini financiar pe toţi cetăţenii afectaţi.
Iată articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Bomba cu ceas din pandemie. Dacă vrem să ne vedem frumoși când avem bube, folosim anumiți indicatori și închidem școli – Interviu video cu dr. Mihai Gafencu
- Maia Sandu are șanse mari să ajungă președintele R.Moldova, dar are nevoie de sprijin masiv și anunțat, atât din interior, cât și din exterior – Interviu
- Maia Sandu poate câștiga alegerile din R. Moldova doar la o prezență la vot de 60%
- În loc să dispară, o taxă s-a majorat cu peste 40%. Pe ce se duc banii și cu ce se aleg românii care o plătesc
- Parlamentare 2020: Firma unui candidat din Bistrița a fost acreditată de BEC să facă exit-poll la nivel național
- Ierbar de noiembrie cu trei frunze arse de bruma ne-gândirii
- Ce înseamnă pentru România propunerea CE de reglementare unitară a salariului minim în toate statele UE. Diferențele sunt de la 312 euro în Bulgaria la 2.071 de euro în Luxemburg
- Din ce categorie de IMM-uri face parte firma ta? Sfaturile avocatului, utile în obținerea de fonduri europene