Gibraltarul vrea să adere la Schengen, ca să nu fie rupt de UE din cauza Brexit

Gibraltarul vrea să adere la Schengen, ca să nu fie rupt de UE din cauza Brexit

Un acord care să permită menţinerea liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor între Gibraltar şi Spania după încheierea perioadei de tranziţie nu este uşor de obţinut, însă este în continuare posibil, declară şeful Guvernului acestei enclave britanice.

Madridul, Londra şi Gibraltarul negociază acest acord în paralel cu negocierile în vederea unui acord comercial între Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit, care a părăsit în mod oficial blocul european la 31 ianuarie.

Regatul a intrat într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, în care continuă să aplice normele europene.

ADVERTISING

”Lucrăm extraordinar de dur în vederea încheierii unui acord. Asta nu înseamnă că un acord este uşor, dar este în continuare ceea ce dorim noi”, a declarat, într-un interviu pentru AFP, Fabian Picardo.

Gibraltar depinde de Spania

Mica enclavă britanică din sudul extrem al Spaniei depinde 100% de importuri în vederea alimentaţiei populaţiei sale de 34.000 de persoane.

Zilnic, aproximativ 15.000 de muncitori frontalieri vin din Spania să muncească în Gibraltar.

În lipsa unui acord, schimbul de bunuri dintre Gibraltar şi Spania ar fi supus unor taxe vamale - începând de la 1 ianuarie -, iar acest lucru ar avea consecinţe negative din punct de vede economic.

ADVERTISING

În vederea preîntâmpinării unei asemenea posibilităţi, Picardo dă asigurări că guvernul său ”cooperează cu furnizori din afara Gibraltarului (...), pentru a se asigura, în cazul în care este necesar, că poate procura (...) hrana şi toate bunurile esenţiale de care avem nevoie pentru a ne menţine economia şi a evita ca ea să se prăbuşească”.

”Acest plan de contingenţă priveşte bunurile esenţiale, iar viaţa s-ar schimba în mod radical în rău, în cazul în care nu va exista un acord. Şi nu doar pentru locuitorii Gibraltarului”, avertizează el.

ADVERTISING

Istoria tumultuoasă a Gibraltarului

Spania a cedat Gibraltarul Coroanei britanice în 1713, în cadrul Tratatului de la Utrecht, însă ea continuă de atunci să-şi revendice suveranitatea în acest teritoriu.

Tensiunile au atins un vârf în 1969, când dictatorul spaniol Francisco Franco a închis frontiera, redeschisă deplin abia în 1985.

În 2013, Spania şi-a intensificat controalele, temându-se de probleme la frontieră, după care a intervenit Bruxelles-ul.

”Nu iau în calcul închiderea frontierei de la 1 ianuarie, indiferent de scenariu”, subliniază Fabian Picardo.

Şeful Guvernului Gibraltarului a reafirmat, de asemenea, că enclava britanică vrea să intre în spaţiul Schengen - din care Regatul Unit nu a făcut niciodată parte, pentru a evita orice atingere a liberei circulaţii cu Spania.

”Vrem un acord care să permită o fluiditate maximă” a circulaţiei persoanelor, insistă el.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇