24 de persoane, dintre care şase copii, au murit în Fâşia Gaza de la izbucnirea violenţei între Israel şi gruparea Jihadul Islamic, conform unui anunţ făcut de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană.
Începând de vineri atacurile israeliene s-au soldat, de asemenea, cu 215 răniţi, transmite AFP.
Autorităţile israeliene contrazic aceste informaţii şi dau asigurări că mai mulţi copii palestinieni au fost ucişi sâmbătă seara la Jabalia (nord), în urma unui atac cu rachetă eşuat al Jihadului Islamic ce viza teritoriul Israelului.
„Forţele de securitate israeliene nu au lovit Jabalia în ultimele ore”, a declarat biroul premierului israelian Yair Lapid, într-un comunicat.
Într-un spital din Jabalia, jurnaliştii AFP au văzut cadavrele a şase persoane, inclusiv trei copii.
Statele Unite sprijină deplin dreptul Israelului de a se apăra, a declarat sâmbătă Departamentul american de Stat, care a îndemnat toate părţile să evite o escaladare suplimentară a violenţelor, transmite Reuters.
Această nouă confruntare, care a început vineri, este cea mai gravă între statul evreu şi organizaţiile armate din Fâşia Gaza după războiul din mai 2021, care în 11 zile a făcut 260 de morţi de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi de cea israeliană.
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că se pregăteşte pentru o săptămână de raiduri în Gaza care vor viza organizaţia Jihadul Islamic. A informat, de asemenea, că a ucis 15 luptători ai acestei grupări, printre care un comandant şef, Tayssir Al-Jabari.
"Bătălia abia începe", a declarat Mohammed Al-Hindi, un oficial al Jihadului Islamic, organizaţie care trage rachete înspre Israel.
Surse egiptene au declarat pentru AFP că Egiptul, un intermediar istoric între Israel şi grupările armate din Fâşia Gaza, încearcă să stabilească o mediere. În timpul unui discurs, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a afirmat că acţionează "neobosit" pentru restabilirea calmului.
Pe teren, schimbul de focuri continua în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit jurnaliştilor AFP din Gaza.