Frații Tate, eliberați din arest

Frații Tate, eliberați din arest
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fraţii Tristan şi Andrew Tate și încă două persoane implicate în dosar vor fi eliberate din arestul preventiv, în urma unei decizii luate, vineri seara, de Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa a decis ca ei să rămână în arest la domiciliu.

„Respinge propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de DIICOT privind pe inculpatii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana. (…) Înlocuiește măsura arestului preventiv dispusă fata de inculpații Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana prin încheierea din data de 30.12.2022 a judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Tribunalului Bucuresti, Secția | Penală in dosarul nr. 37100/3/2022, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioada de 30 de zile, de la data de 31.03.2023, pâna la data de 29.04.2023, inclusiv”, potrivit minutei Curții de Apel București, citată de Mediafax.

ADVERTISING

Cei doi se află în arest din data de 30 decembrie 2022.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".

ADVERTISING

Până în prezent au fost identificate mai multe persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul condus de cei doi fraţi britanici.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇