Fost deputat și lider PSD Caraș Severin, trimis în judecată de DNA

Fost deputat și lider PSD Caraș Severin, trimis în judecată de DNA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputata Luminiţa Jivan, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin care a demisionat în august din partid, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA care o acuză de folosirea influenţei în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a Luminiţei Jivan, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedintele PSD Caraş-Severin pentru ”infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

ADVERTISING

De asemenea, a fost trimis în judecată administratorul unei societăţi comerciale, pentru complicitate.

Acuzațiile

”În perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, în calitate de preşedintă a organizaţiei judeţene a unui partid politic, inculpata Jivan Luminiţa Maria ar fi promis celuilalt inculpat, om de afaceri care oferta în cadrul unei proceduri de achiziţii publice de lucrări de reabilitare a străzilor dintr-un oraş din judeţul Caraş Severin, că se va prevala de ascendentul avut asupra primarului (martor) în virtutea ierarhiei interne de partid şi îl va determina să atribuie contractul societăţilor controlate de omul de afaceri. Pe lângă  funcţia deţinută în partid, inculpata s-ar fi bazat şi pe faptul că ar fi contribuit la asigurarea finanţării lucrărilor ce urmau a fi făcute de primărie prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI)”, arată procurorii în rechizitoriu.

ADVERTISING

Potrivit DNA, ”promisiunea inculpatei Jivan Luminiţa-Maria ar fi fost făcută în considerarea faptului că omul de afaceri s-ar fi obligat să ofere sume de bani organizaţiei locale a partidului conduse de inculpată, respectiv ca acelaşi inculpat să finanţeze campanii locale de presă favorabile partidului politic având ca scop obţinerea unor avantaje electorale”.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Luminiţa Jivan a fost audiată, la finalul anului 2019, şi în dosarul şpăgilor încasate de DRDP Timişoara pentru PSD Arad.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇