La bordul unei nave sub pavilion Malta aflată la reparaţii în docul Şantierului Naval Constanţa (ŞNC) există un focar de COVID-19, informează, miercuri, Prefectura Constanţa.
Prefectura citează informații primite de la Direcţia de Sănătate Publică Constanţa.
Opt cetăţeni străini, dintre care cinci navigatori filipinezi şi trei tehnicieni bulgari, aflaţi la bordul navei Seamaster IV, andocată în ŞNC pentru reparaţii, din data de 10 august, au fost confirmaţi cu COVID-19.
Ei urmează să fie internaţi în unităţi medicale din Constanţa.
"Pe 21 august, şapte dintre navigatori au fost schimbaţi la bord de şapte conaţionali, iar 15 tehnicieni din Bulgaria au sosit în ŞNC pentru lucrări specifice de mentenanţă la nava Seamaster IV.
În data de 31 august, toţi cei 41 de cetăţeni străini (26 de membri ai echipajului, respectiv 15 tehnicieni) au fost testaţi pentru COVID-19.
Opt dintre aceştia (cinci navigatori filipinezi şi trei tehnicieni bulgari) au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi urmează să fie internaţi", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Constanţa.
Reprezentanţii Prefecturii Constanţa au mai precizat că celelalte 33 de persoane de pe navă vor rămâne în carantină la bord şi că se fac diligenţele necesare pentru ca 12 dintre tehnicienii bulgari să fie trimişi în ţară pentru efectuarea perioadei de carantină.
Citește și: