Trimisul special al SUA Steve Witkoff a declarat că discuțiile sale recente cu președintele rus Vladimir Putin au fost „convingătoare” și s-au concentrat în jurul unui posibil acord de pace bazat pe statutul a cinci teritorii ucrainene.
Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Putin la Sankt Petersburg, a descris întâlnirea ca fiind productivă, susținând că președintele rus și-a exprimat dorința pentru „o pace permanentă”, deși, a recunoscut el, „ne-a luat ceva timp să ajungem la acest punct”.
"Acest acord de pace se referă la aceste așa-numite cinci teritorii”, a spus Witkoff în comentarii pentru Fox News. "Dar sunt mai lucruri aici. Cred că ne-am putea afla în pragul unui lucru care ar fi foarte important pentru întreaga lume", a spus oficialul american pentru Fox News.
Semnalul de alarmă pe care Casa Albă îl ignoră
Deși Witkoff nu a numit în mod direct teritoriile menționate, el a părut să se refere la Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, și la regiunile parțial ocupate Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Moscova a declarat anexarea ultimelor patru regiuni în 2022, scrie The Kyiv Independent.
Emisarul lui Trump a făcut aluzie la o ambiție strategică mai largă, punând-o în legătură cu perspectiva stimulatoare a unor afaceri. "Văd o posibilitate de a remodela relația Ruso-Statele Unite prin intermediul unor oportunități comerciale foarte convingătoare. Asta oferă o stabilitate reală și regiunii", a spus Witkoff, făcând ecou abordării tranzacționale a politicii externe a lui Trump.
Unii oficiali americani au tras un semnal de alarmă cu privire la direcția diplomației administrației Trump. Wall Street Journal a relatat că secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special pentru Ucraina Keith Kellogg îi cer președintelui Trump să reziste concesiunilor teritoriale pe care le cere Moscova.
În ciuda apelurilor, Trump este de partea lui Witkoff, care susține că Putin e interesat să ajungă la un acord de pace, a scris cotidianul american.
Witkoff le cântă în strună lui Putin și Trump
Potrivit Reuters, Witkoff i-a spus lui Trump că recunoașterea controlului Rusiei asupra celor patru regiuni ucrainene parțial ocupate ar fi cea mai rapidă modalitate de a asigura încetarea focului. Însă această abordare reflectă cerințele Kremlinului și a stârnit îngrijorare în rândul aliaților Kievului.
Rusia continuă să respingă propunerea de încetare a focului pentru 30 de zile susținută de Statele Unite și de Ucraina. Un armistițiu parțial care acoperă infrastructura energetică a fost încălcat în mod repetat de forțele ruse.
Steve Witkoff, care a vizitat Rusia de mai multe ori în acest an și este principalul negociator al lui Trump, a atras critici pentru că a adoptat punctele de vedere ale Kremlinului, în special în ceea ce privește natura ocupației Rusiei și perspectivele cedării de teritorii ucrainene în schimbul păcii.
De la revenirea în funcție în ianuarie, Donald Trump a reluat discuțiile directe cu Kremlinul și a manifestat un interes diminuat pentru apărarea Ucrainei, chiar dacă Rusia își intensifică atacurile asupra zonelor civile, așa cum a făcut-o prin atacul cu rachete din Duminica Floriilor în orașul Sumî.
T.D.