În timp ce lumea dezbate cum să oprească războiul din Ucraina, un adevăr devine din ce în ce mai clar: Putin însuși nu-i poate pune capăt. Din mai multe motive.
După trei ani de război, puterea militară rusă e o umbră a ceea ce a fost în ajunul invaziei din Ucraina. Forțele sale mecanizate, esențiale pentru strategiile sale militare, sunt descompletate și includ acum camioane militare demne de un muzeu, mașini civile, motociclete și chiar măgari. Aceasta nu este o forță pregătită pentru victorie.
Pentru a câștiga, după orice definiție rațională a termenului „a câștiga”, Rusia trebuie să cucerească mai mult decât acel 20% din teritoriul ucrainean pe care îl ocupă în prezent.
În primul rând, Rusia trebuie măcar să-și consolideze controlul asupra celor mai mari regiuni din estul Ucrainei: Donețk și Lugansk. Încă sunt la zeci de kilometri de a atinge chiar și acest obiectiv modest, remarcă Newsweek.
Înaintarea pe acești zeci de kilometri e din ce în ce mai dificilă pentru trupele ruse și nord-coreene de aproximativ jumătate de milion de militari, pe măsură ce războiul se apropie de cea de-a 38-a lună. Iar asta dintr-un motiv principal.
Primul motiv: situația proastă de pe front
Tipurile de forțe de care depinde în mod tradițional armata rusă pentru marșuri rapide în adâncimea teritoriului inamic sunt pe cale de dispariție pe linia de 1.120 km a frontului însămânțată de mine, apărată cu artilerie și patrulată cu drone.
Regimentele și brigăzile de tancuri ale Rusiei, vehiculele de luptă pe șenile, obuzierele mobile și o mulțime de camioane de aprovizionare, pur și simplu, nu mai există. Pentru generații de planificatori ruși, „scopul era să penetreze prima linie a inamicului și să urmărească acest lucru cu un al doilea eșalon puternic mecanizat care să exploateze descoperirea inițială”, a scris ofițerul olandez Randy Noorman pentru Institutul de Război Modern din West Point.
Aceste planuri nu mai pot fi aplicate acum.
Avansarea cu mulți kilometri pe zi în spatele slab apărat al forțelor inamice din prima linie necesită mobilitate protejată.
Dar acea mobilitate protejată învechită poate fi depășită în mare parte de armele vechi și noi: artilerie și mine care nu s-au schimbat prea mult în 100 de ani și drone explozive, care sunt desfășurate la o scară pe care practic nimeni nu și-a imaginat-o acum câțiva ani.
Minele, artileria și în special dronele sunt acum atât de dense de-a lungul liniei frontului, încât tancurile și alte vehicule blindate "pur și simplu nu ajung la linia de lansare a unui atac", potrivit unui blogger militar rus - sunt aruncate în aer la kilometri de la pozițiile inamice.
Deși e o problemă care afectează ambele tabere, pe ruși îi deranjează mai mult decât pe ucraineni, pentru că primii nu pot câștiga fără să cucerească teren, ei trebuie să atace.
În schimb, limitarea forțelor ruse reprezintă o victorie semnificativă pentru ucraineni. Iar ținându-i pe ruși în pozițiile lor actuale, Guvernul, economia și cultura Ucrainei - și potențialul pentru acțiuni militare viitoare - pot rezista.
Deși este adevărat că rușii au obținut succese semnificative în estul Ucrainei în timpul unei înghețări abrupte și temporare a ajutorului american, care a privat forțele ucrainene de muniția necesară urgent, ucrainenii și-au reînnoit stocurile de muniție, au asigurat noi linii europene de aprovizionare și chiar au pregătit terenul pentru noi fabrici de muniție.
Chiar dacă intransigența americană se adâncește în noul mandat al lui Trump și Congresul este controlat de republicani, Ucraina se află într-o poziție mult mai bună pentru a rezista atacurilor rusești acum decât era la începutul lui 2024. Fiecare atac rusesc întâmpină o avalanșă de putere de foc.
Până la urmă, cifrele spun povestea.
Pe măsură ce războiul se îndreaptă spre al patrulea an, pierderile rusești de tancuri, vehicule de luptă și alte echipamente grele au depășit 20.000 de bucăți, potrivit analiștilor de la grupul de informații Oryx, care confirmă fiecare pierdere cu imagini din prima linie. Sunt mai multe vehicule decât are armata britanică în întregul său inventar.
Producția nouă a Rusiei adaugă doar câteva sute de vehicule noi pe lună.
Acesta este principalul motiv, cel militar, pentru care Putin nu poate câștiga războiul din Ucraina, dar mai există și altele. Sunt cinci capcane pe care le-a construit singur și în care a căzut el însuși, se arată într-o analiză publicată de Kyiv Post.
Întoarcerea rușilor răvășiți de război
Peste 700.000 de soldați ruși au luptat în Ucraina, mulți dintre ei slab pregătiți, traumatizați sau brutalizați de război. Cei care se întorc acasă poartă adesea răni emoționale și psihologice profunde – unii dintre ei devin violenți și comit infracțiuni precum agresiuni, violuri sau crime.
Mai mult, pe măsură ce resursele de mobilizare ale Rusiei se epuizează, Kremlinul s-a orientat către recrutarea de deținuți – inclusiv indivizi condamnați pentru crime extrem de violente. Raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Rusia, Mariana Katzarova, a confirmat că aproximativ 170.000 de infractori violenți condamnați au fost recrutați pentru a lupta în Ucraina.
Încheierea războiului ar însemna inundarea societății ruse cu mai mulți oameni răvășiți și periculoși. Kremlinul se teme de haosul care va urma.
Economia bazată pe război
Economia Rusiei s-a reorientat în jurul războiului. De la începutul invaziei pe scară largă, Kremlinul a redirecționat resurse masive de stat către mașina de război – de la tancuri și rachete până la uniforme și drone. Cheltuielile pentru apărare în 2025 vor însuma aproape 30% din bugetul federal – o cifră uluitoare, mai mare decât în orice an de la prăbușirea Uniunii Sovietice.
Potrivit Bloomberg și altor surse independente, cheltuielile militare și de securitate vor reprezenta aproape 40% din toate cheltuielile federale. Asta înseamnă că una din trei ruble pe care guvernul le cheltuiește acum se duce pe război.
Industrii întregi – metalurgie, chimică, electronică – au fost reorientate pentru a servi producției militare. Multe regiuni din Rusia își văd economiile locale revigorate nu prin inovare sau comerț, ci prin cererea în plină expansiune de arme și muniție.
Și, mai surprinzător, în ciuda sancțiunilor occidentale și a izolării economice, PIB-ul Rusiei a crescut ușor în 2023, cu aproximativ 3,6%, potrivit agenției ruse de statistică Rosstat. Dar acest salt e în mare măsură artificial, fiind determinat de cheltuielile de război, nu de dezvoltarea durabilă. Este o iluzie a prosperității alimentată de militarism și moarte.
Încheierea războiului ar însemna oprirea întregului motor economic din timpul războiului. Cel mai probabil, Putin nu vrea să afle ce se întâmplă dacă acel motor se oprește. Pentru regim, războiul nu mai e doar un instrument politic - este un colac de salvare economic.
Războiul ca acoperire politică
Cât timp războiul continuă, Putin se bucură de un tip periculos de imunitate. Războiul reduce la tăcere disidența, amuțește criticile și justifică autoritarismul. Totul, de la sărăcie la cenzură la asasinate, este justificat sub sloganul "Suntem în război".
Sub acoperirea acestui război, Putin a eliminat oponenții cheie. Elita culturală a Rusiei a fugit sau a fost redusă la tăcere. Ceea ce a rămas în urmă este o societate mai ușor de controlat de către Putin.
Serviciile de bază se prăbușesc în Rusia. Asistența medicală este subfinanțată, infrastructura se duce de râpă. Putin a promis că va muta oamenii din barăcile din epoca sovietică în urmă cu peste 20 de ani, dar acum construiește blocuri de apartamente în Mariupolul ocupat și distrus. Mesajul e clar: războiul contează, nu oamenii.
Putin nu vrea pace pentru că războiul îl face să rămână de neatins și îi permite să evite responsabilitatea, să zdrobească opoziția și să se prezinte nu ca un dictator, ci ca un "lider în timp de război". Pacea i-ar forța pe oameni să pună întrebări, cum ar fi - de ce Putin este încă la putere după 25 de ani.
Fără victorie, fără ieșire
Putin a lansat invazia cu mari obiective: "denazificarea" Ucrainei, răsturnarea guvernului de la Kiev și oprirea expansiunii NATO. Niciunul dintre acestea nu a fost atins - nu a ocupat Kievul în trei zile. Nu a distrus identitatea ucraineană. Nu a "denazificat" nimic. Ceea ce a realizat este exact opusul a ceea ce a promis.
Ucraina de astăzi este mai unită, mai hotărâtă și mai capabilă militar decât oricând. Are una dintre cele mai experimentate și întărite armate din Europa. Startup-urile ucrainene din sectorul apărării produc drone, instrumente de război electronic și componente de rachete nu numai pentru propria lor armată, ci și în cooperare cu giganți militari globali precum Rheinmetall și Saab. Ucraina nu se apără doar pe sine, ci devine parte a ecosistemului militar-industrial occidental.
Generații de ucraineni nu vor uita niciodată ce a făcut Rusia. Traumele, crimele de război, copiii furați – aceste cicatrici vor dura zeci de ani. Ura față de Rusia este acum profundă, personală, generațională.
Și în timp ce ucrainenii luptă pentru un viitor liber, ei își restaurează și istoria, limba și cultura, reprimate de secole sub conducerea Moscovei. Cărțile, filmele, muzica și teatrele ucrainene sunt în plină expansiune. Fiecare rachetă rusă nu face decât să întărească trezirea națională pe care Putin a vrut să o împiedice.
În schimb, Rusia se izolează și e mai săracă și condusă mai autoritar. Iar aceasta este adevărata problemă a Kremlinului: o Ucraină liberă și de succes este o amenințare directă la adresa regimului lui Putin. Pentru că le arată oamenilor săi că există o altă cale – una în care nu ai nevoie de un dictator pentru a supraviețui.
Deci cum poate Putin să vorbească de o victorie capturând câteva orașe ruinate în timp ce țara lui își pierde influența, respectul pe plan global și milioane de vieți? Pentru liderul de la Kremlin nu există o strategie de ieșire.
Iluzia înfrângerii NATO
Unul dintre principalele motive pentru care Putin și-a lansat invazia la scară largă a fost ultimatumul său din 2021 către SUA și NATO: retragerea forțelor din Europa de Est și revenirea la status quo-ul din 1997. El credea că războiul va speria Occidentul și îl va face să dea înapoi. De fapt, a ieșit invers.
NATO este acum mai mare, mai puternică și mai aproape de granițele Rusiei decât oricând. Finlanda, cu granița sa de 1.300 de kilometri, s-a alăturat alianței. Suedia a urmat imediat după.
Ceea ce a fost cândva o zonă tampon este acum o frontieră directă cu trupele și hardware-ul NATO. Asta nu este ceea ce a cerut Putin, e o extindere istorică a prezenței militare occidentale.
Mai mult decât atât, Uniunea Europeană se înarmează. Pentru prima dată în decenii, liderii UE discută serios despre formarea unui bloc comun de apărare independent de SUA, concentrat pe securitatea colectivă europeană. UE urmărește să devină independentă din punct de vedere militar până în 2030, o schimbare tectonică determinată în întregime de agresiunea lui Putin.
În loc să slăbească Occidentul, Putin l-a unit. În loc să oprească NATO, a supraalimentat alianța. În loc să împartă Europa, a făcut-o mai hotărâtă ca niciodată să reziste autocrației.
Acum Putin nu se poate opri, chiar dacă cu cât înaintează mai mult, cu atât e mai rău. Este prins într-un război pe care l-a început, dar care nu se poate termina.
Ce urmează?
Putin nu doar că a început acest război, ci a construit un sistem care depinde de el din punct de vedere psihologic, economic și politic. Și adevărul este că nu poate pune capăt acestui război singur. Fie trebuie să-și atingă toate obiectivele inițiale, care acum sunt complet inaccesibile, fie este forțat să se liniștească de o presiune internă sau externă copleșitoare.
În orice altă situație, Putin va prelungi războiul cât mai mult posibil pentru că altfel regimul său politic se prăbușește.
Acest război nu mai este despre Ucraina. Este despre menținerea unui om la putere și păstrarea unei minciuni. Până când acea minciună va fi pulverizată, din interior sau exterior, războiul va continua. Nu pentru că Putin este puternic, ci pentru că este prea slab pentru a se opri, conchide analiza citată.