Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă cererea DNA de aplicarea a controlului judiciar faţă de fostul ministru, după ce a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Udrea a spus că nu va pleca din țară și s-a declarat convinsă că nu va fi menținută decizia luată în primă instanță.
”Cred că sunt singurul caz în care cineva s-a întors de bunăvoie, dacă aş fi vrut să nu mă întorc, nu mă întorceam de acum doi ani. Am venit pentru că mi-am dorit să mă întorc şi vă amintesc că plecarea mea s-a datorat unei decizii abuzive a instanţei, nu a confirmat-o doar Curtea Constituţională, ieri a confirmat-o avocatul general de la Curtea Europeană de Justiţie.
S-a confirmat că decizia pentru care eu am fost condamnată în Gala Bute, pentru care eu am plecat din ţară, a fost o decizie ilegală. Deci despre cazul plecării mele în Costa Rica cred că nu ar fi momentul să discutăm. Cu toate acestea, eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu cred că se pune problema ca în acest moment să fie vreun risc ca eu să plec undeva, câtă vreme mi-am asumat să vin să trăiesc în România.
Eu cred ca nicio instanță nu poate mentine decizia de la fond. E dreptul meu să cred asta și e dreptul meu să contest decizia și asta voi face”, a spus Udrea.
Iar dacă prima reacție a fostului ministru după condamnarea la 8 ani de închisoare a fost să blesteme judecătoarea și să acuze ordine pe care le-ar fi dat ba fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi, ba Ambasada SUA, acum a apelat la propriul copil în încercarea de a impresiona opinia publică.
Astfel, Elena Udrea a spus că această condamnare este asupra fiicei sale și se va lupta pentru a-si crește copilul în libertate.
”Vreau sa imi pot crește copilul în libertate. Condamnarea a fost asupra unui copil de 2 ani, de ce să treacă copilul meu prin așa ceva? Nu mai este ca acum cinci ani când eram singură și mă puteam lupta ca un haiduc. Acum am responsabilitatea unui copil, ma lupt și pentru el, nu doar pentru mine”, a declarat fostul ministru.
În ceea ce privește blestemul la adresa judecătoarei care a condamnat-o la închisoare, Elena Udrea a replicat că „suntem la justiție, nu la biserică”, iar cei care cred în Dumnezeu nu au de ce să sperie de blesteme.
„Suntem la justiție, nu la biserică. Înainte de momentul acela, tatăl uneia dintre fetițele care au fost omorâte de către șoferița beată a blestemat la televizor judecătoarea care a eliberat-o. Adică oamenii mai au și astfel de sentimente când este vorba de un copil. Evident, sunt emoțiile cuiva care crede în Dumnezeu. Până la urmă, oamenii care nu cred în Dumnezeu de ce s-ar speria de blesteme?”, conchide Udrea.
UPDATE: La ieșirea din sala de judecată Elena Udrea a spus din nou că nu are de gând să fugă din țară și că nu întelege solicitarea DNA ca ea să fie pusă sub control judiciar.
Fostul ministru a precizat că are experiența pușcăriilor din afara țării și nu ar vrea să repete această experiență.
”Solicitarea e lipsită de temei legal. Am experienta statului în puscărie în afara tarii, nu se sustine cererea, nu as pleca să înfund pușcăriile afară”, a spus Udrea. Eu vreau să îmi cresc copilul în tară, chiar daca țara mea mă tratează așa. Eu nu înțeleg cum și după atâția ani Elena Udrea este sperietoarea din această țară?”, a spus fostul ministru.
8 ani de închisoare pentru Udrea
Elena Udrea a fost condamnată, marți, la închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
În acest dosar, procurorii DNA au cerut 12 ani de închisoare și Udrea are 7 capete de acuzare, în toate cele 7 ea primind ani grei de închisoare, cele mai mari pedepse fiind de 6 ani.
Mai exact, Udrea a primit următoarele sentințe:
- 6 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită
- 5 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită
- 6 ani de închisoare pentru spălare de bani
- 5 ani de închisoare pentru spălare de banilor
- 3 ani de închisoare pentru spălare de banilor
- 5 ani de închisoare pentru spălare de banilor
- 4 ani de închisoare pentru spălare de banilor
Astfel, instanţa a decis ca Elena Udrea să execute sentința cea mai mare, de 6 ani, cu un spor de pedeapsă de 2 ani. Sentința nu e este definitivă.