Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât achitarea fostului ministru al Telecomunicaţiilor Gabriel Sandu, a fostului director Microsoft Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică în dosarul Microsoft 2, privind vânzarea de licenţe Microsft, în care procurorii anticorupţie stabiliseră că prejudiciul depăşeşte 51 de milioane de euro.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată de DNA.
Mai exact, instanţa supremă a decis, luni, încetarea procesului penal faţă de Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, pentru instigare la abuz în serviciu, faţă de Gabriel Sandu, pentru abuz în serviciu, şi faţă de Călin Tatomir, pentru complicitate la abuz în serviciu.
În plus, instanţa a decis achitarea lui Dinu Pescariu, a lui Claudiu Florică şi a lui Călin Tatomir pentru infracţiunea de spălare a banilor.
Însă a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României.
În 2020 procesul s-a reluat de la zero
Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost trimişi în judecată şi într-un alt dosar legat de licenţele Microsoft, unde de asemenea au fost achitaţi.
Dosarul "Microsoft 3" a fost trimis în instanţă în septembrie 2017, dar în ianuarie 2020 procesul s-a reluat de la zero, deoarece unul dintre judecătorii din completul de la Înalta Curte s-a pensionat.
2,2 milioane de euro comision la ministru
Potrivit procurorilor, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicaţiilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi cu instigarea oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software.
Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice.
În acest context, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 de euro (pentru aceste fapte în martie 2016 au fost condamnaţi definitiv de ICCJ Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu, pentru trafic de influenţă).
În urma înţelegerii avute de Florică şi Pescariu cu ministrul Sandu, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare".
Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către minister, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte şi firma Dim Soft SRL.
De asemenea, prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în cadrul procedurii de licitaţie, Gabriel Sandu a menţinut condiţiile restrictive prin care să fie favorizată D.Con-Net AG.
Astfel, s-au impus condiţii conform cărora participante la licitaţie puteau să fie doar firme care avuseseră încheiate contracte de un anumit tip şi peste o anumită valoare şi care să fi fost executate în România, în ultimii trei ani.
Condiţiile respective erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv Dim Soft SRL.
În vederea stabilirii condiţiilor restrictive de participare la licitaţie prin care să fie favorizată asocierea D.Con-Net AG din care făcea parte firma Dim Soft SRL, Florică a avut mai multe întâlniri cu ministrul Sandu , pentru a-i transmite acele condiţii restrictive care să fie inserate în caietul de sarcini, potrivit DNA.
La favorizarea D.Con-Net AG în câştigarea licitaţiei, s-a implicat şi Călin Tatomir, directorul general Microsoft România la acel moment, prin cooptarea firmei SC Dim Soft SRL în cadrul asociaţiei de firme care urma să participe şi să câştige licitaţia publică. Acesta a contribuit şi la stabilirea acelor condiţii restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii.
Sprijinul acordat de către Tatomir firmei D.Con-Net AG, lider al asocierii, a rezultat şi din faptul că acesta a refuzat să transmită către un alt potenţial participant la licitaţie o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport (aceasta fiind una dintre cerinţele restrictive impuse în documentaţia de atribuire).
Prejudiciu de 51 de milioane de euro
În urma câştigării licitaţiei publice, a fost încheiat contractul de furnizare de produse dintre minister şi consorţiul D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii.
Valoarea totală a contractului reprezentând suma ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344,76 de euro.
Prejudiciul în acest dosar este de 51.396.344,76 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor (90.182.344,76 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către S.C. Dim Soft S.R.L. (38.786.000 euro).
În perioada septembrie-octombrie 2009, din banii obţinuţi în plus, au fost plătite către Microsoft România S.R.L. orele de consultanţă şi suport subcontractate către această societate.
În continuare, din dispoziţia lui Călin Tatomir, Microsoft România S.R.L. a subcontractat în mod fictiv cea mai mare parte a orelor de consultanţă şi suport către firmele controlate de Tatomir şi Claudiu Florică, scopul subcontractării fiind acela de a ascunde originea ilicită a sumei de 11.930.096,98 lei.
"În aceeaşi perioadă, în scopul de a ascunde originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial obţinut în aceeaşi manieră, inculpaţii Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail au dispus transferarea respectivei sume din contul D.Con-Net AG, societate controlată de cei doi inculpaţi, în contul unei societăţi offshore, înfiinţată şi controlată de acesta din urmă.
Pentru a crea aparenţa de legalitate a transferului respectiv a fost încheiat în mod fictiv un contract de suport tehnic şi help-desk, în valoare de 18.153.058 euro, între D.Con-Net AG, în calitate de client, şi firma respectivă, în calitate de consultant. (...)
Ulterior, în perioada octombrie 2009 - februarie 2010, Pescariu Dinu Mihail a transferat într-un cont personal deschis la o bancă elveţiană suma de 9.620.000 de euro, deşi cunoştea faptul că aceasta reprezenta o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către D.Con-Net AG, în maniera de mai sus", adăuga DNA.