Criza din Ucraina: Johnson și Macron au convenit că săptămâna viitoare va fi crucială

Criza din Ucraina: Johnson și Macron au convenit că săptămâna viitoare va fi crucială

Premierul Marii Britanii Boris Johnson şi preşedintele francez Emmanuel Macron au convenit, în timpul unei convorbiri telefonice de duminică seară, că săptămâna viitoare va fi „crucială pentru diplomaţie”, în contextul în care Occidentul încearcă să evite războiul dintre Rusia şi Ucraina.

„Prim-ministrul a vorbit în această seară cu preşedintele francez Macron despre situaţia din Ucraina. Ei s-au informat unul pe celălalt cu privire la eforturile lor diplomatice, inclusiv discuţia preşedintelui Macron cu preşedintele Putin de astăzi”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Downing Street, potrivit PA, informează The Guardian.

ADVERTISING

"Prim-ministrul a remarcat că angajamentele preşedintelui Putin faţă de preşedintele Macron au fost un semn binevenit că ar putea fi încă dispus să se angajeze în găsirea unei soluţii diplomatice.

Premierul a subliniat că situaţia Ucrainei trebuie să fie centrală în orice discuţii. Cei doi au convenit asupra necesităţii ca atât Rusia, cât şi Ucraina să îşi îndeplinească pe deplin angajamentele asumate în temeiul Acordurilor de la Minsk.

Ei au subliniat, de asemenea, necesitatea ca preşedintele Putin să renunţe la ameninţările actuale şi să retragă trupele de la graniţa cu Ucraina. Prim-ministrul şi preşedintele Macron au convenit că săptămâna viitoare că va fi crucială pentru diplomaţie şi au hotărât să rămână în contact strâns", anunţă sursa citată.

ADVERTISING

Duminică dimineață, premierul britanic Boris Johnson a declarat că dovezile sugerează că Rusia plănuiește „cel mai mare război din Europa de după 1945”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇