Criminalul din Onești, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Și soția va sta după gratii

Criminalul din Onești, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Și soția va sta după gratii

Bărbatul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

De asemenea, instanţa a stabilit despăgubiri de 2 milioane de euro.

Decizia de marţi a magistraţilor de la Curtea de Apel Bacău este definitivă şi menţine decizia iniţială a Tribunalului Bacău, pronunţată în octombrie 2022.

Tribunalul Bacău a decis atunci condamnarea lui Gheorghe Moroşan la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat, la câte zece ani de închisoare pentru două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, la doi ani de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanţa a decis contopirea pedepselor, aplicând pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse. Astfel, a rezultat o pedeapsă de 37 de ani şi patru luni de închisoare.

ADVERTISING

Tribunalul Bacău a mai hotărât să reducă pedeapsa aplicată lui Gheorghe Moroşan la maximul prevăzut de lege, respectiv 30 de ani de închisoare.  

De asemenea, soţia sa, Aurelea Moroşan, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. 

Tribunalul Bacău l-a obligat pe Gheorghe Moroşan la plata unor daune morale şi materiale. Astfel, el trebuie să plătească câte 200.000 de euro pentru şapte părţi civile, rude ale celor doi muncitori decedaţi. De asemenea, Gheorghe Moroşan mai trebuie să achite câte 10.000 de lei daune materiale şi câte 200.000 de euro pentru alte două părţi civile.

ADVERTISING

De asemenea, el a mai fost obligat de instanţă la plata sumei de 200.000 de euro, daune morale şi o suma de 2.000 de lei luna pentru băiatul uneia dintre victime, până când acesta va împlini 26 de ani sau îşi va finaliza studiile. Rămâne de văzut de unde ar putea scoate Gheorghe Moroşan aceşti bani.

El a ucis, în aprilie 2021, doi muncitori într-un apartament din Oneşti care îi aparţinuse şi şi-a planificat crima. Procurorii au precizat că el a vrut ca totul să fie public.

Încă dinainte de a ajunge la apartament, a cerut soţiei să ia legătura cu o televiziune locală - lucru pe care aceasta l-a şi făcut – dar şi să transmită live, pe Facebook, ceea ce s-a întâmplat după ce i-a luat ostatici pe cei doi muncitori.

ADVERTISING

Pe parcursul celor cinci ore în care i-a ţinut pe muncitori ostatici, înainte de a-i ucide, Gheorghe Moroşan a cerut insistent să discute cu ministrul Justiţiei şi cu cel de Interne, dar şi ca la faţa locului să vină reprezentanţi ai presei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇