Traficul în jurul Parisului a atins niveluri record, joi seara, cu doar câteva ore înainte să între în vigoare o nouă carantină în Franța.
Măsurile au intrat în vigoare la miezul nopții, pentru a limita răspândirea cazurilor de Covid, iar oamenilor li s-a cerut să rămână în case, cu excepția celor care merg la serviciu sau la medic.
Presa franceză relatează că mulți parizieni au părăsit orașul și apartamentele lor înghesuite, pentru a petrece noul lockdown la case, în mediul rural, scrie BBC.
Anna, în vârstă de 24 de ani, a declarat pentru ziarul Le Figaro că a părăsit apartamentul familiei sale din Paris, pentru a merge la casa din Bernay, în nordul Franței.
Ea a spus că la primul lockdown a stat la Paris, dar a fost „dur din punct de vedere psihologic”. În schimb, spune ea, în Bernay, „aerul este mai curat, respirăm, ne simțim liberi”.
Este posibil ca unii călători să fi fost și parizieni care se întorceau în oraș după ce au plecat în altă parte a țării în timpul vacanței școlare franceze, care se încheie în acest weekend.
Trafic aglomerat a fost, de asemenea, raportat în jurul marilor orașe Lyon și Bordeaux, cu câteva ore înainte de miezul nopții.
Aceste aglomerări în trafic reamintesc de un exod urban care a avut loc în martie, înainte de prima carantină națională în Franța. Pe vremea aceea, unii locuitori ai regiunilor franceze i-au criticat dur pe parizienii care fugiseră din Capitală.
"Solicităm oamenilor să rămână acasă și parizienilor să rămână la Paris. Puteți înțelege bine că dacă 4.000 de persoane din Paris pleacă și o treime dintre ele sunt infectate fără să știe, evident riscă să răspândească boala rapid", a scris un comentator în ziarul local Sud Ouest (Sud-Vest).
În timpul primului val de Covid, anumite regiuni ale Franței - în special Parisul și nord-estul - au fost grav afectate, în timp ce alte zone au avut relativ puține cazuri.
De această dată, însă, oficialii au spus că virusul se răspândește rapid în toată țara.
Președintele Emmanuel Macron a declarat că țara riscă să fie „copleșită de un al doilea val care, fără îndoială, va fi mai greu decât primul”.
Decesele zilnice de Covid-19 în Franța sunt la cel mai înalt nivel din aprilie, iar joi, autoritățile au raportat 47.637 de cazuri noi și 250 de noi decese.