Copilul trântit de unchiul său într-un parc din Hunedoara a suferit o fractură craniană

Copilul de 13 ani pe care unchiul său l-a trântit de pământ într-un părculeţ din Hunedoara, duminică după-amiază, a suferit o fractură la cap, cu pierdere de conştienţă, conform tomografiei şi investigaţiilor efectuate de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva.

„Copilul are o fractură la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat în seamă, cu pierdere de conştienţă şi cu amnezie retrogradă”, a declarat directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

Potrivit acestuia, băiatul este stabil şi se află internat la Chirurgie Pediatrică. Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul să fie transferat la secţia de Neurochirurgie, în funcţie de evoluţia sa.

ADVERTISING

Agresorul copilului, un bărbat de 29 de ani, a fost reţinut şi trimis, în cursul nopţii, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. El va fi prezentat în faţa magistraţilor pentru dispunerea măsurilor legale în acest caz.

Cum a ajuns copilul să fie agresat

Poliţiştii care au cercetat cazul au stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat şi fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, bărbatul s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În cauză, anchetatorii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violenţă în familie, precum şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.

Pe de altă parte, fiul agresorului, care a fost şi el lovit de tatăl său, a fost solicitat la sediul Poliţiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victimă a violenţei în familie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.

ADVERTISING

De asemenea, din cercetări a mai rezultat că băiatul de 13 ani este nepot al agresorului. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇