Un bărbat a fost reţinut după ce a trântit de pământ un copil aflat într-un parc. Apoi, și-a agresat fiul

Un bărbat a fost reţinut după ce a trântit de pământ un copil aflat într-un parc. Apoi, și-a agresat fiul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Hunedoara a fost reţinut duminică după-amiază de poliţişti pentru 24 de ore, după ce a agresat un copil de 13 ani aflat într-un parc din localitate, trântindu-l de pământ.

Echipa de ordine publică trimisă la faţa locului a stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat şi fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, tatăl copilului mai mic s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ.

ADVERTISING

"În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta şi, într-un moment de furie, l-a trântit la pământ, după care a plecat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Copilul agresat a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat.

ADVERTISING

Din primele investigaţii, se pare că băiatul ar fi suferit o fisură craniană, fiind transferat la Timișoara duminică seara.

Pe de altă parte, fiul agresorului, care a fost şi el lovit de tatăl său, a fost solicitat la sediul Poliţiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victimă a violenţei în familie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.

Din cercetări a mai rezultat că băiatul de 13 ani, trântit de pământ, este nepot al agresorului, bărbatul fiind unchi al copilului.

ADVERTISING

În urma anchetei, bărbatul a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe şi violenţă în familie, dar şi de tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri