Convoaie cu muniție au ajuns în Ucraina. E primul ajutor militar recunoscut public

Convoaie cu muniție au ajuns în Ucraina. E primul ajutor militar recunoscut public
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polonia a trimis un convoi cu muniție în Ucraina, potrivit ministrului Apărării al țării, Mariusz Błaszczak, fiind primul transport recunoscut public de ajutor militar către Ucraina de la începutul invaziei ruse.

„Un convoi de muniție pe care îl donăm Ucrainei a ajuns deja la vecinii noștri. Suntem alături de ucraineni împotriva agresiunii ruse”, a spus el.

Ministrul nu precizează ce fel de muniție a trimis Polonia ucrainenilor, nici ce cantitate.

Anterior, preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat că a vorbit la telefon cu Joe Biden despre sancțiuni împotriva Rusiei și asistență acordată Ucrainei pentru apărare.

ADVERTISING

"Intensificarea sancţiunilor, asistenţă concretă în materie de apărare şi coaliţia anti-război - aceste subiecte tocmai au fost discutate cu preşedintele Statelor Unite. Îi sunt recunoscător pentru susţinerrea puternică acordată Ucrainei", a scris Zelenski pe Twitter.

Vineri la prânz, Zelenski a acuzat liderii europeni că nu ajută țara sa în războiul cu Rusia.

Purtând haine militare, el i-a criticat în cadrul unui discurs pe liderii europeni că nu au luat măsuri suficiente pentru a încetini avansul trupelor ruse, scrie BBC.

ADVERTISING

”Sunt sigur că vedeți ce se întâmplă voi toți, întreaga Europă. Dar nu prea vedem ce faceți în legătura cu asta”, a spus președintele ucrainean.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇