Comisia de la Veneția critică graba cu care a fost adoptată desființarea Secției Speciale şi spune că mai bine era dacă DNA și DIICOT anchetau infracțiunile comise de magistrați

Comisia de la Veneția critică graba cu care a fost adoptată desființarea Secției Speciale şi spune că mai bine era dacă DNA și DIICOT anchetau infracțiunile comise de magistrați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia de la Veneția critică graba cu care s-a făcut desființarea Secției Speciale, legea fiind adoptată de Parlament și promulgată de către președintele Klaus Iohannis.

”Comisia de la Veneția regretă graba cu care această lege controversată privind desființarea SIIJ a trecut prin Parlament și a fost promulgată”, a transmis organismul european, luni, după ce a fost sesizat de USR.

Totodată, Comisia de la Veneția precizează că desființarea SIIJ nu ar trebui să fie un scop în sine, iar obiectivul desființării Secției Speciale ar trebui să fie acela de a asigura o mai mare eficacitate în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor comise de judecători și procurori.

ADVERTISING

”Este improbabil ca o structură de procurori nespecializați la nivelul parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel să fie mai bine poziționată pentru a desfășura cercetări asupra acuzațiilor de corupție ale judecătorilor și procurorilor decât structura specializată existentă DNA.

Având în vedere autonomia relativă și independența funcțională a DNA și DIICOT, specializarea, experiența și mijloacele tehnice de care dispun, Comisia de la Veneția regretă că spre deosebire de proiectul de lege pe care l-a evaluat în Avizul din 2021, legiuitorul nu a restabilit competențele acestor parchete specializate.

ADVERTISING

În consecință, Comisia de la Veneția recomandă restabilirea competențelor acestor parchete specializate pentru a investiga și a urmări și infracțiunile din competența lor săvârșite de judecători și procurori”, precizează organismul european.

USR cere demisia lui Predoiu

După concluziile Comisiei de la Veneția, USR cere demisia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu.

”Comisia de la Veneția confirmă în avizul publicat astăzi ceea ce a susținut USR în cadrul dezbaterilor din Parlament: SIIJ nu a fost desființată, ci doar reorganizată, în timp ce au fost puternic știrbite competențele DNA și DIICOT.

ADVERTISING

Pentru toate aceste motive, dar și pentru că a refuzat să aștepte avizul Comisiei de la Veneția, ministrul Cătălin Predoiu trebuie să-și prezinte demisia de urgență, iar, dacă nu o face, se impune demiterea lui.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis, cel care a girat guvernul PSD-PNL, dar și lovitura dată luptei anticorupție și Justiției din România, trebuie să explice românilor de ce calcă pe urmele lui Liviu Dragnea”, afirmă USR într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇