Cîţu: Am cerut o anchetă rapidă în cazul Oneşti. Cei care sunt vinovaţi trebuie să fie făcuţi răspunzători imediat

Cîţu: Am cerut o anchetă rapidă în cazul Oneşti. Cei care sunt vinovaţi trebuie să fie făcuţi răspunzători imediat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu i-a cerut ministrului de Interne, Lucian Bode, o anchetă internă „cât mai rapidă” în cazul dublei crime de la Oneşti şi măsuri în consecinţă, dacă se dovedeşte că lucrători din Poliţie se fac vinovaţi de deznodământul acestui incident.

ADVERTISING

"Am vorbit cu domnul Bode despre acest caz ieri, toată ziua, am cerut o anchetă rapidă şi, în acelaşi timp, să ia măsuri dacă se dovedeşte că au fost vinovaţi lucrători din Poliţie.

Deci nu accept ca, dacă cineva a fost vinovat şi dacă se dovedeşte că din cauza lucrătorilor din Poliţie s-a ajuns la acest rezultat, cei care sunt vinovaţi trebuie să fie făcuţi răspunzători imediat. Dar ancheta cât mai rapid, asta i-am cerut domnului Bode, după aceea, vedem rezultatele, va veni şi cu deciziile", a declarat Cîţu.

ADVERTISING

Și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a spus, miercuri, că verificările MAI vizează componenta intervenţiei. 

“Verificările noastre vizează cea de-a treia componentă, cea a analizei intervenţiei. Dacă au văzut că nu dau rezultate aceste negocieri şi componenta asta a negocierilor, poate că ar fi fost nevoie să treacă la altă abordare.

Cu siguranţă din ancheta noastră trebuie să rezulte un lucru foarte clar, dacă negocierile nu duceau la un deznodământ pentru Poliţie, care era planul doi, ce ar fi avut în plan să facă”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇