Barry Pollack, un avocat din Washington care l-a reprezentat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, îl va apăra și pe liderul venezuelean, Nicolas Maduro, într-un caz ce ar putea pune sub semnul întrebării cererile de imunitate ale liderilor străini, precum și legalitatea capturării sale.
Luni, la prezentarea lui Maduro la tribunalul federal din Manhattan, Pollack a afirmat că anticipează ample dispute juridice cu privire la ceea ce a numit ”răpirea militară” a lui Maduro, relatează Reuters.
El a precizat că apărarea va argumenta că operațiunea de sâmbătă a fost ilegală. Pollack ar putea susține, de asemenea, că Maduro este imun la acuzații penale, în calitate de șef al unui guvern străin.
Ambele argumente se confruntă cu obstacole juridice. SUA nu l-au recunoscut pe Maduro drept lider al Venezuelei din 2019, după ce Maduro a revendicat victoria într-un scrutin pe care SUA și alte țări l-au considerat fraudulos.
De asemenea, instanțele americane au refuzat, în general, să respingă urmăririle pe considerentul că un inculpat a fost adus ilegal în SUA.
Pollack a negociat un acord de eliberare a lui Assange
Assange s-a confruntat cu acuzații în temeiul Legii privind spionajul din SUA pentru publicarea în masă de către WikiLeaks a unor documente secrete americane, inclusiv relatări despre acțiuni militare în Irak și Afganistan.
După luni de negocieri, el a pledat vinovat la o singură acuzație de conspirație pentru obținerea și divulgarea de informații clasificate ale apărării.
Acordul neobișnuit încheiat de Pollack în 2024 i-a permis lui Assange să iasă dintr-o închisoare britanică, să-și depună pledoaria pe teritoriul american al Insulelor Mariane de Nord, înainte de a se întoarce în Australia natală.
