Cinci persoane din Hong Kong au fost arestate după publicarea unor cărți pentru copii cu oi și lupi

Cinci persoane din Hong Kong au fost arestate după publicarea unor cărți pentru copii cu oi și lupi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci persoane din Hong Kong au fost arestate, fiind acuzate de instigare la ură și răzvrătire, după ce au publicat trei cărți pentru copii.

Acestea au creat o serie de cărți pentru copii, în care personajele principale sunt lupi și oi.

Aceste rețineri sunt doar cele mai recente dintr-un val de arestări în rândul activiștilor pro-democrație.

Autoritățile din fosta colonie britanică au început o amplă campanie de reprimare a opoziției și disidenței după ce China a aprobat noua lege a securității, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Astfel, poliția a arestat joi doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 25 și 28 de ani, fiind acuzați că „au conspirat pentru a publica, distribui, expune sau copia materiale ce incită la sedițiune”.

Grupul este acuzat că încerca să stârnească „ura publicului - și în special a copiilor mici - față de guvernul și sistemul judiciar din Hong Kong și de a incita la violență și la acte ilegale”, a declarat poliția.

Cei cinci arestați sunt membri ai unui sindicat ale cărui fonduri - 20.600 dolari - au fost înghețate în baza legii amintite mai sus.

ADVERTISING

Ce e în cărți mai exact

Prima carte, intitulată Guardians of Sheep Village/ Gardienii Satului cu Oi, explică protestele pro-democrație din 2019 care au avut loc în Hong Kong.

Gospodarii din Satul cu Oi, cea de-a doua carte, spune povestea oilor care îngrijesc satul și care intră în grevă pentru a-i forța pe lupii care fac mizerie să plece din localitate.

Introducerea cărții explică faptul că este o referință la lucrătorii medicali din Hong Kong care au intrat în grevă, anul trecut, în încercarea de a forța guvernul să închidă granița cu China continentală la începutul pandemiei de coronavirus.

ADVERTISING

Ultima carte din trilogie - Cei 12 Curajoși din Satul cu Oi - este despre un grup de oi care fug din sat cu barca din cauza lupilor.

Asta este o referire directă la 12 cetățeni din Hong Kong arestați de China în luna august a anului trecut în timp ce încercau să fugă din oraș cu barca.

Infracțiunea de sedițiune presupune o pedeapsă de până la doi ani de închisoare, în cazul în care acuzații sunt găsiți vinovați.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇