China amenință cu măsuri „ferme și energice”, după ce vicepreședintele Taiwanului a ajuns în SUA

China amenință cu măsuri „ferme și energice”, după ce vicepreședintele Taiwanului a ajuns în SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China a promis duminică „măsuri ferme şi energice” în contextul vizitei efectuate în Statele Unite de William Lai, vicepreşedintele Taiwanului, teritoriu insular revendicat de Beijing.

„China monitorizează îndeaproape evoluţia situaţiei şi va lua măsuri ferme şi energice pentru a-şi proteja suveranitatea şi integritatea teritorială”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, potrivit unui comunicat, citat de AFP.

"China se opune ferm oricărei forme de contact oficial între Statele Unite şi Taiwan şi se opune ferm ca separatişti care susţin independenţa Taiwanului să se deplaseze în Statele Unite", a indicat Ministerul chinez al Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

ADVERTISING

"Statele Unite şi Taiwanul, în coluziune, îi permit lui William Lai să exercite activităţi politice în Statele Unite sub pretextul unui tranzit", ceea ce "aduce grav atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Chinei", a subliniat ministerul.

Oficial, potrivit Taiwanului, William Lai urmează pur şi simplu să "tranziteze" Statele Unite - la fel ca preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen la începutul lunii aprilie - înainte de a ajunge în Paraguay pentru a asista la învestirea noului preşedinte, Santiago Peńa. Paraguay este una dintre ultimele ţări care a recunoscut oficial Taiwanul.

Lai, favorit pentru a fi următorul preşedinte al Taiwanului la alegerile din ianuarie, a sosit la New York sâmbătă târziu. Călătoria lui Lai include o altă escală la San Francisco miercuri, în drumul său de întoarcere la Taipei, informează Reuters, citată de News.ro.

ADVERTISING

Lai, întâmpinat de susţinători care fluturau steaguri la sosirea la hotelul său din New York, a scris pe platforma de socializare X că "aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu prietenii şi să participe la programele de tranzit din New York".

O persoană familiarizată cu planificarea călătoriei a declarat că Lai se va alătura recepţiilor cu taiwanezii de peste hotare în timpul escalei din New York, în timpul căreia va ţine un discurs.

El nu se va întâlni cu parlamentari americani, a spus persoana respectivă, adăugând că Lai va menţine vizita "discretă", în conformitate cu poziţia comună a Taipei şi Washingtonului de a "gestiona împreună riscurile atunci când se confruntă cu o regiune autoritară în acest moment sensibil".

ADVERTISING

China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reunit-o cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

Tranziţiile lui Lai au loc în contextul în care Beijingul şi Washingtonul încearcă să îmbunătăţească relaţiile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇