Ce le spune consilierul lui Zelenski românilor care se opun ajutorului pentru Ucraina: "Voi sunteți de acord ca rușii să vină la voi și să taie copiii voștri?"

Ce le spune consilierul lui Zelenski românilor care se opun ajutorului pentru Ucraina: "Voi sunteți de acord ca rușii să vină la voi și să taie copiii voștri?"

Mihail Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a enunţat argumentele pentru care europenii şi implicit românii ar trebui să susţină în continuare Ucraina în războiul declanşat de Rusia.

El are şi un mesaj dur pentru românii care se opun sprijinirii Ucrainei.

”Noi încercăm să explicăm natura acestui conflict, a acestui război. Vreau să transmit celor 25% din  populaţia din României (care dezaprobă ajutorarea Ucrainei - n.red.): voi sunteţi de acord ca ruşii să vină la voi şi să taie copiii voştri?

ADVERTISING

Dacă nu sunteţi de acord să ajutaţi acum Ucraina şi nu vă pare rău de tot ce ar putea să se întâmple dacă Rusia nu va fi oprită, ruşii vor intra în Moldova şi pe urmă vor intra şi în România şi este posibil ca Rusia să domine în întreaga Europă.

De asta noi trebuie să explicăm natura acestui război: Nu este război pentru teritoriu, este un război pentru dreptul de a trăi așa cum vrei tu”, a transmis Podoliak într-un interviu acordat Hotnews.

El a subliniat că Rusia a transmis foarte clar că nu va respecta dreptul internaţional şi va investi foarte mulţi bani, inclusiv pentru asasinate politice, corupţie, deturnarea ordinii publice din aceste ţări şi în partidele radicale, pentru a provoca dezordine în interiorul acestora.

ADVERTISING

”Noi acum spunem foarte tranşant că fie ne întoarcem la ordine, fie Europa nu va exista în general, iar voi trebuie să faceţi o alegere”, a adăugat consilierul.

Întrebat cum vede relația dintre Ucraina și România, Podoliak a descris atitudinea României ca fiind perfectă.

"Dacă este vorba despre părerea mea personală, eu aș caracteriza atitudinea României față de Ucrainei ca fiind perfectă. Guvernul României înțelege foarte clar esența acestui război și care sunt riscurile dacă acest război nu se va termina.

ADVERTISING

România a susținut Ucraina și a inițiat și inițiază mai multe discuții sau mai multe proiecte importante. De asemenea, a devenit pentru noi, pentru Ucraina, un hub de transport și de logistică foarte important.

Cu siguranță, o să avem mai multe întrebări care vor trebui discutate în cadrul relațiilor bilaterale. Avem relații bazate pe încredere și sunt convins că ne vom înțelege pe toate punctele aflate în discuție".

Cât despre refugiaţii ucraineni, sfătuitorul lui Zelenski spune: "Suntem foarte recunoscători țărilor care au adăpostit cetățenii noștri, inclusiv României și Moldovei, dar noi vrem ca aceste persoane să se întoarcă" în ţară.

Ce le transmite consilierul lui Zelenski românilor care nu sunt de acord cu ajutorul dat Ucrainei

Ziua 376: Armata Rusiei racolează în orfelinate și scoate tancurile vechi de la naftalină, dar Medvedev vrea război mondial


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇