O femeie din Queensland, Australia, a fost amendată după ce a încălcat carantina Covid primind țigări cu drona.
Ea era carantinată într-un hotel, dar a încălcat regulile când i s-a livrat un pachet cu țigări în cameră, cu o dronă, scrie Sky News.
Femeia era în izolare la hotelul Crowne Plaza din orașul australian Gold Coast. Incidentul a avut loc în 11 iulie, dar amenda abia acum a fost aplicată.
Se crede că un bărbat este cel care manevra drona.
Cei doi au fost observați fix în mijlocul zilei. Femeia a ieșit pe balcon să încerce să prindă țigările, dar a fost văzută de un angajat al unității de cazare, care a alertat poliția.
Polițiștii au venit imediat la hotel și au stat de vorbă cu ea, ajungând la concluzia că merită o amendă de 1.300 de dolari pentru încălcarea regulilor carantinei.
În schimb, acum urmează să fie decise sancțiuni și pentru bărbat, însă din partea Autorității de Siguranță a Aviației Civile, pentru încălcarea reglementărilor privind „zborurile sigure”.
A.D.