Pandemia poate fi declanșatorul unor regimuri abuzive de putere sau /și al unor clivaje sociale care duc la revolte. E ce se întâmplă în Africa de Sud, unde arestarea fostului președinte Jacob Zuma a funcționat ca un fitil pentru furia și resentimentele unei societăți aflate încă în post-trauma apartheid-ului.
Iar revoltele ar putea fi capitalizate politic.
Președintele Cyril Ramaphosa acuză o campanie coordonată de insurecție populară, îndreptată contra sistemului democratic, prin sabotarea infrastructurii și a economiei.
Peste 200 de oameni au murit și 2.500 au fost arestați, după încarcerarea lui Zuma, președinte vreme de nouă ani (2009 – 2018), implicat într-un dosar de corupție pentru care a refuzat să depună mărturie, în pofida unui ordin emis de Curtea Constituțională. De altfel, de asta a și fost trimis pentru 15 luni la închisoare.
Dar primele proteste pentru susținerea lui nu prevedeau mișcările de revoltă care au urmat și nici vreo motivație politică.
E sau nu despre pandemie?
Africa de Sud se află chiar acum în toiul unui val trei agresiv, cu populația nevaccinată – doar 2,5% dintre sud-africani sunt vaccinați – și cu presiuni sociale ca afacerile să rămână deschise. Lockdown-urile precedente au împins deja economia în recesiune, cu o rată a șomajului de 33%, la finalul lunii martie, dar aproape dublă astăzi.
“Politica a fost declanșatorul, dar problemele esențiale sunt nedreptatea și frustrarea pe care societatea le resimte”, spune Ryan Cummings, director la Signal Risk, o firmă de consultanță din Cape Town, citat de Wall Street Journal.
Restricțiile impuse de autorități au fost dure. Până și vânzarea alcoolului și tutunului a fost interzisă, Guvernul încercând astfel să împuște doi iepuri dintr-o lovitură: violența domestică, o problemă cronică a țării, și scăderea imunității în fața SARS-CoV2.
Dacă dinamica îmbolnăvirilor de COVID-19 a fost încetinită, reversul a fost o creștere exponențială a criminalității: furt, vandalism și viol, într-o țară în care violența împotriva femeilor era, și înainte de pandemie, la una dintre cele mai mari cote din lume: una din trei femei abuzate este ucisă la fiecare trei ore, arată rapoartele guvernamentele.
În septembrie 2019, Guvernul sud-african decretase agresiunea față de și uciderea femeilor o criză națională și restricțiile sociale impuse de pandemie au făcut ca multe drame să rămână tăcute.
Nu e doar cazul Africii de Sud, arată Atlantic Council într-o analiză care privește efectele pandemiei asupra violenței contra femeilor. În Kenya au fost înregistrate mult mai multe cazuri de viol, iar agresorii au fost identificați ca fiind „rude apropiate și/sau persoane care locuiau cu victimele”.
Human Rights Watch a prezentat cazul unei fete de 16 ani, din Kenya, răpită și violată de un bărbat care s-a justificat spunând că avea nevoie de o prezență feminină, pentru a rezista lockdown-ului.
În total, 45% dintre fetele și femeile din Kenya (cu vârste între 15 și 49 de ani) au fost agresate fizic și 14% violate. Iar acestea sunt cifrele oficiale.
În timpul epidemiei de Ebola, din 2014 – 2016, situația a fost similară: măsurile de siguranță socială încetineau epidemia, dar accelerau cazurile de agresiune domestică.
Paradoxul sud-african
Cu o Constituție dată drept model, Africa de Sud l-a serbat duminică pe primul său președinte democratic, Nelson Mandela, într-un climat politic și social care punea la îndoială tocmai valorile lui Mandela.
De altfel, ONU a decretat ziua de 18 iulie ca fiind una pentru onorarea lui Mandela. Se întâmpla în 2009, când "națiunea curcubeu" părea una dintre cele mai bune povești de succes, notează The Guardian.
Ce nu a mai mers?
În 2009, Jacob Zuma a devenit președinte. Nimic nu îl asemăna cu Nelson Mandela, dar avea legitimitatea luptei contra apartheid-ului. Vreme de doi ani, Zuma și-a exercitat puterea personalizat, controlând practic instituțiile publice. În țară au crescut șomajul și infracționalitatea, după ani de declin.
Așa arăta țara preluată de președintele Ramaphosa, un politician care a vrut să evite orice confruntare cu loialiștii lui Zuma. Și liniștea i-a ieșit, până la arestarea lui Zuma și declanșarea primelor proteste, care au pus în mișcare tensiuni sociale mult mai profunde, acutizate de pandemie, pe de o parte, și de măsurile considerate disproporționate de impunere a regulilor.
Un caz-avertisment pentru democrațiile fragile
În ultimul său raport anual, GRECO a avertizat că pandemia de COVID-19 poate fi folosită de lideri politici pentru instaurarea unor regimuri autoritare de putere și pentru derapaje în exercitarea violenței statului.
E și cazul Africii de Sud, arata Atlantic Council, unde abuzurile forțelor de ordine au crescut, încă de la impunerea unuia dintre cele mai severe lockdown-uri: fără sport afară, fără alcool și țigări, pe lângă închiderea activităților publice.
Milioane de sud-africani muncesc în sectorul informal și, pentru a avea acces la bunuri minimale – pâine și apă – oamenii nu au putut respecta măsurile de carantină.
Foamea și disperarea au crescut, ajutorul public a tot fost amânat, iar oamenii revoltați s-au confruntat și cu o vigilență crescută a forțelor de ordine: doar în primele șapte zile de lockdown, mai mult de 2.000 de oameni au fost arestați pentru încălcări ale carantinei.
În aprilie, președintele Ramaphosa a anunțat cea mai mare desfășurare de trupe, 73.180 de soldați care să ajute la controlul lockdown-ului.
La 1 iunie, deja erau arestați peste 230.000 de sud-africani, cei mai mulți pentru infracțiuni minore – plimbarea afară fără permis sau posesie de alcool/țigări.
Utilizarea trupelor militare a fost criticată de societatea civilă și de ONU, care a avertizat că folosirea excesivă a forței statului poate duce la dezastruoase încălcări ale drepturilor omului.
Africa de Sud e marcată de inegalități profunde și este considerată una dintre cele mai puțin sigure din lume, în special din cauza brutalității și a discriminărilor, dar și a excesului de violență a statului.
Egalitarismul promis de statul post-apartheid nu a funcționat pentru o importantă parte a societății.
“Din 1994, statul a cunoscut serioase eșecuri în a asigura reparațiile, restituirile, redistribuirea și condamnarea”, arată Fundația Nelson Mandela.
Pandemia a intensificat clivajele sociale și tensiunile care mocneau, iar politicienii au apăsat mai tare pedala puterii. Asta a dus la violențe în Columbia, Thailanda și cubanezii sunt în stradă, în cele mai mari proteste de la instaurarea comunismului.
Uniunea Europeană a avertizat în repetate rânduri asupra exceselor de autoritate la Budapesta, unde Viktor Orban a speculat pârghiile pe care i le-a dat starea de urgență dictată de pandemie.
În Israel, fostul prim-ministru Benjamin Netanyahu a menținut țara vreme de doi ani în criză politică, pentru a rămâne la putere.