Ce se întâmplă în Cuba: poate revolta populară să răstoarne un regim comunist, care a supraviețuit și fără Fidel Castro? Interviu video

"Eu nu cred că poate să aibă loc o tranziție la democrație în Cuba, printr-o revoltă populară".
Ce se întâmplă în Cuba: poate revolta populară să răstoarne un regim comunist, care a supraviețuit și fără Fidel Castro? <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu video </span>

După câteva decenii în care regimul comunist a împiedicat orice formă de protest social, cubanezii au ieșit în stradă: sărăcia e cruntă, drepturi și libertăți nu există, dar există, în țara comunistă care proclamă egalitatea, inegalități între cei care au rude în Little Havana, din Miami, și cei care nu au.

Intrată în epoca post-Castro, dar de-abia acum castrismul este mitizat, Cuba încearcă să realimenteze narațiunea anti-imperialistă, în care Statele Unite ale Americii sunt inamicul cel mai mare. Asta, în pofida comunității numeroase de cubanezi aflați în exil la Miami.

Foto: caterinapreda.ro

Președintele Joe Biden a reacționat și a transmis un mesaj de susținere a protestatarilor, deși Cuba nu era pe lista de priorități a actualei administrații americane. A fost pe lista de priorități a lui Barack Obama, dar micile achiziții obținute atunci, printre care reluarea legăturilor diplomatice, au fost înghețate de Donald Trump.

Embargo-ul economic e însă decis de Congres și, până acum, a fost prelungit.

O tranziție la democrație nu pare posibilă acum în Cuba, în ciuda protestelor de stradă, crede politologul Caterina Preda, care este specializată în studii politice comparative care privesc dictaturile din sud-estul Europei, pe de-o parte, și cele din America de Sud, pe de altă parte.

De altfel, spune aceasta în interviul acordat SpotMedia.ro, nici reacțiile externe nu duc în această direcție a democratizării, iar în zonă Cuba încă mizează pe sprijinul unor țări ca Venezuela lui Maduro, Nicaragua sau Mexic, care au condamnat protestatarii și imixtiunea "imperialiștilor" americani.

E ce se întâmplă acum în Cuba neașteptat sau erau semnale în ultimii ani, semnale ale unei crize care poate duce la revoltă?

Nu știu dacă era ceva de așteptat în numărul protestatarilor care au ieșit pe străzi în toată Cuba duminică, dar e clar că în ultimele luni, cel puțin, aș spune chiar în ultimul an, au fost din ce în ce mai multe proteste, de mai mici dimensiuni însă.

Eu urmăresc mai ales zona artistică, a artiștilor vizuali, și acolo deja de câteva luni au fost proteste care s-au soldat cu arestarea liderilor și cu șicanarea altor artiști.

Practica represivă a regimului Castro s-a schimbat odată cu Raul Castro. Nu a dispărut represiunea, dar a căpătat un nou tip de intervenție, și anume nu mai e vorba despre prizonieri politici, opozanții sunt arestați pentru timp scurt și pentru cauze legate de dreptul comun, ceea ce noi știm din timpul regimului comunist din România, și apoi sunt eliberați și supravegheați.

E o artistă, Tania Bruguera, pe care eu o urmăresc pe Facebook, și care în fiecare zi arată unde stă mașina care o păzește. E o presiune care e constantă în Cuba.

Ce e surprinzător acum e că a fost o mobilizare spontană. Criză economică avem în Cuba de la începutul pandemiei și, deși în primul an al pandemiei a fost gestionată destul de bine criza sanitară, acum deja lucrurile s-au înrăutățit, numărul bolnavilor a crescut, deși Cuba se laudă că a făcut deja un vaccin. E această tensiune în aer, care acum a căpătat această formă, aș spune eu spontantă.

E o revoltă de amploare?

Depinde ce înțelegem prin amploare. Pentru Cuba, da, e de amploare.

Nu au mai fost de câteva decenii mișcări de stradă în Cuba.

Din 1994, când a fost Malenconazo. Malencon este bulevardul care însoțește Havana, lângă Marea Caraibelor și acolo a fost un protest care s-a sfârșit cu exilarea mai multor mii de cubanezi în Statele Unite ale Americii.

Putem să ne gândim și la mișcarea Varela din 2003, dar atunci nu a fost un protest amplu de stradă, atunci era un protest al disidenților, care au încercat să ia în serios ce spunea regimul Fidel Castro, că vrea o schimbare constituțională. Apoi au fost arestați și închiși, acuzați, ca și acum, că sunt agenți nord-americani.

Are acest protest și o componentă politică? Poate duce la căderea comunismului?

Eu nu cred că poate să aibă loc o tranziție la democrație în Cuba, printr-o revoltă populară.

Sunt mai multe motive. În primul rând, nu există opoziție politică. Există mici partide, care sunt minuscule și nu au o susținere populară. Nu văd cine, în momentul unei tranziții la democrație, ar putea să asume guvernul revoluționar.

În al doilea rând, putem să ne gândim la comunitatea din Miami, care e cea mai mare comunitate de exilați cubanezi. 10% din populația Cubei a plecat în exil, după 1959, și cea mai mare parte a sa se găsește în Little Havana, care e în Miami.

Această comunitate cubaneză nu este bine văzută în Cuba, e acel leitmotiv al anilor 1990 în România: nu ați mâncat salam cu soia. Asta e problema acestei comunități care, să spunem, ar avea resurse politice pentru a prelua puterea.

Apoi, o altă problemă e lipsa de experiență democratică a cubanezilor. Majoritatea e născută în vremea lui Fidel Castro și lipsa acestei experiențe ar face, cred eu, dificilă o democratizare.

E clar că mulți oameni își doresc o liberalizare și deci o relaxare economică, pe care deja regimul lui Diaz-Canel a încercat-o, o amendare a modelului de economie centralizată și care este extrem de restrictivă în ceea ce privește accesul la lucruri de minimă necesitate.

Nu cred că va duce la tranziția spre democrație, dar ne arată foarte clar slăbiciunea regimului lui Diaz-Canel, pentru că am văzut în ultimii ani, în această tranziție la putere, care e foarte importantă pentru Cuba, că am intrat în epoca post-Castro.

Nu suntem într-o epocă postcomunistă, dar suntem într-o epocă post-Castro, în care liderul suprem începând din aprilie nu are această legitimitate istorică pe care a avut-o Fidel, pe care i-a transmis-o lui Raul Castro.

Cred că ne arată mai degrabă slăbiciunea regimului lui Diaz-Canel și vom vedea în ce direcție o va lua, dacă o va lua în direcția lui Maduro sau va încerca să mimeze o democratizare de fațadă.

Moartea lui Fidel Castro, așadar, a făcut regimul mai failibil. Cum a supraviețuit totuși comunismul, chiar și destrămării URSS?

A supraviețuit prin castrism și vedem asta și acum. Castrismul a facilitat supraviețuirea comunismului și vedem asta și acum, în felul în care au reacționat guvernele la această criză din Cuba.

Figura lui Fidel  Castro rămâne o figură fundamentală, care denotă pentru stânga latino-americană această capacitate de a-și clama independența, deși această independență a fost susținută de Uniunea Sovietică. Dar asta nu se discută în America Latină.

Castrismul este încă un pilon fundamental al regimului comunist în Cuba, adică figura lui Fidel, dacă nu a fost supusă unui cult al personalității când trăia, pentru că atunci cultul a fost pentru Ernesto Che Guevara, rămâne dominantă.

E una dintre piedicile în această schimbare de regim, care este percepută întotdeauna în această cheie: rolul pe care îl joacă Statele Unite ale Americii în toată afacerea.

E o perspectivă complet diferită de cea pe care o avem noi în Europa de Est față de SUA.

Comunismul a supraviețuit așadar prin castrism, prin acest ajutor financiar al URSS, care, atunci când a dispărut, a dus la o perioadă de foamete sinistră în Cuba, și apoi și-a revenit comunismul, odată cu ajutorul acordat de Hugo Chavez, începând mai ales cu 2002. Chavez a dat petrol Cubei și a primit în schimb ajutor. Apoi, Cuba a contribuit la supraviețuirea regimului Maduro.

Cred că atunci când se va clătina regimul Maduro, se va clătina mult mai bine și regimul comunist din Cuba.

Narațiunea asta anti-imperialistă, anti-americană mai e validă în Cuba sau începe să se fisureze, la nivel social?

Depinde pe cine întrebăm și la segment social ne uităm.

Există o parte importantă a populației care a emigrat și care trăiește în SUA și acești cubano-americani, care sunt esențiali și pentru regimul din SUA, susțin într-o anumită măsură țara, prin aceste sume de bani pe care le trimit celor de acasă și pe care, de exemplu, Partidul Democrat din SUA a încercat să le faciliteze, în timp ce republicanii încearcă să blocheze acest ajutor.

Pentru cei din Cuba, cubano-americanii sunt fundamentali, pentru că trimit acele pachete din străinătate. E drept că există această atracție pentru bunuri materiale, care sunt exorbitante în Cuba, inaccesibile. Asta a dus deja în ultimul deceniu, mai ales când a fost Obama la putere, la un clivaj între cubanezii care au pe cineva în străinătate, la Miami, și cei care nu au.

Atracția pentru SUA este pentru bunurile materiale și atunci discursul aceasta anti-imperialist, al bătrânilor, nu prea mai răsună la fel cu tinerii. Cred că este un clivaj generațional și unul material. Există deja inegalități în Cuba, în țara în care e clamată egalitatea în toate.

Statele Unite și-au tot schimbat poziția față de Cuba, în funcție de administrația de la Casa Albă: Obama, Trump. Acum îl vedem pe președintele Biden, care transmite un mesaj de încurajare pentru proteste.

Obama a făcut mai mult, aș spune. Politica SUA față de Cuba a fost, de la începutul anilor 1960, una de izolare diplomatică și asta a eșuat complet, pentru că America Latină, mai mult guvernele de stânga, dar nu doar ele, au fost solidare cu Cuba.

Pe de altă parte, a fost o politică de embargo, care este reînnoit în fiecare an de Congresul SUA, deci nu de președinte. Și atunci în timpul administrației Obama nu a fost ridicat embargo-ul, ceea ce ar schimba cu adevărat situația, dar Obama a făcut totuși ceva istoric, a reluat relațiile diplomatice cu Cuba, a mizat, așa cum au făcut tot timpul administrațiile democrate, pe facilitarea schimburilor culturale, intelectuale, sportive și apoi s-a ajuns la întâlnirea faimoasă dintre Raul Castro și Obama, care a dus la redeschiderea ambasadelor.

Bineînțeles, odată cu administrația Trump, s-a încheiat toată afacerea și acum asupra lui Biden sunt presiuni destul de importante, din câte am văzut în ultimele zile, din partea republicanilor, care sunt istoric mai apropiați de comunitatea cubano-americană.

Înțeleg că Biden nu se gândea tocmai la America Latină, ca o prioritate, dar acum va trebui să răspundă într-un mod mai elaborat.

Pentru SUA, pe lângă miza Florida, este și chestiunea acestei posibile migrații, nu doar din Cuba, ci și din Haiti, pentru că ce s-a întâmplat în Haiti săptămâna trecută a fost mult mai șocant decât ce s-a întâmplat în Cuba: asasinarea președintelui.

De fiecare dată când se întâmplă ceva în Haiti, apare această problemă pentru administrația americană, pentru că se poate trezi cu un val de imigrație masivă. Și atunci aceste două țări sunt o prioritate, pentru că sunt atât de apropiate de SUA.

Nu am văzut reacția Uniunii Europene.

Am văzut din partea unor țări mesaje de susținere a cetățenilor care protestează.

Probabil că UE are probleme mai importante cu care să-și bată capul. Am văzut un articol care remarca faptul că nici guvernul spaniol, care e de stânga, nu a reacționat prea vocal, și un altul care remarca cum în America Latină, pe lângă Nicaragua, care e un stat autoritar, și Venezuela, despre care știm în ce hal se află, și președintele mexican, care au condamnat protestele și intervenția Statelor Unite ale Americii, restul guvernelor nu prea au reacționat.

Cred că este și o expectativă, să vadă ce se întâmplă în continuare. Din păcate, nu cred că va urma mare lucru, având în vedere represiunea care deja a început.

Întreaga zonă are un specific care vine din această narațiune post-colonialism, post-imperalism.

În opoziție cu ce se se întâmplă în regiunea noastră. Există această prezență a Statelor Unite, care este percepută mai degrabă negativ, mai ales în nordul Americii Latine, în Mexic, America Centrală, zona Caraibelor. SUA nu au un bun renume, nu sunt văzute ca eliberatori, ci dimpotrivă.

Și aici e, cred, o chestiune ideologică, pentru că există în același timp unele țări din America Latină care au o parte a elitei formate în SUA.

În general, oamenii politici, oamenii de afaceri studiază la cele mai bune universități din SUA și adesea sunt de dreapta. Sunt mai rare cazurile în America Latină de oameni de stânga, care să aibă această apropiere de SUA.

E și o chestiune ideologică aici, care e foarte importantă în America Latină.

Ați fost în Cuba. Cum arată țara?

Am fost acum 10 ani și asta mă gândeam, dacă o să mai ajung înainte să se schimbe în mod fundamental țara. Mie mi-au plăcut foarte mult oamenii în Cuba, chiar mi s-au părut că erau diferiți de ce știam în Europa, era și puțin înainte de această epocă a social media și a digitalizării complete, în Cuba nu exista acces general la Internet, știu că am consultat o singură dată Internetul, era extrem de scump și era dial-up.

A fost în același timp extrem de șocant. Atunci când am ajuns în Havana, senzația era de călătorie în timp, o senzație de șoc, legată de sărăcia sinistră pe care o vedeai peste tot.

Am stat mai mult în Havana, nu am fost în partea turistică, unde merg de obicei turiștii nord-americani. Era frapantă această sărăcie și micile enclave turistice: centrul era renovat, și cu sprijin UNESCO, dar era un fel de machiaj selectiv pentru turiști.

Mi s-a părut îngrozitor turismul sexual, care implica și copiii.

În același timp, era incredibil de surprinzător. Îmi aduc aminte că am fost la teatru și la teatru era o piesă în care era criticat regimul și asta mi s-a părut șocant. Sunt autori care încă vorbesc despre regimul cubanez ca despre un regim totalitar. Într-un regim totalitar nu poți să ai acest tip de critică deschisă. E clar că regimul supraviețuiește permițând diferite feluri de critică.

A fost una dintre vizitele mele fundamentale în America Latină, am privit cu totul altfel regimul.

Un regim ajuns la finețuri totalitare, dar un regim cauționat de intelectuali. Mă gândesc la Garcia Marquez, atât de apropiat de Fidel Castro. Erau prieteni foarte buni.

Regimul rezistă și astăzi, pentru că e susținut de stânga în general și e una dintre chestiunile pe care nu pot să le explic încă, e frapantă această lipsă de solidaritate pe care o au intelectualii, nu doar din America Latină, cu cetățenii cubanezi.

Au doar această percepție ideologică și această lentilă ideologică de a privi realitatea, care îi face incapabili să se solidarizeze cu cetățenii. Și e poate mai frapant decât ce s-a întâmplat în Venezuela, un alt exemplu de polarizare extremă.

Mă tem că, la fel ca în Belarus, la fel ca în Venezuela, și în Cuba se va găsi o metodă pentru ca regimul comunist să rămână la putere.

Vezi şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇