Rusia avertizează împotriva oricărui ”amestec străin” în criza care zguduie Cuba

Rusia avertizează împotriva oricărui ”amestec străin” în criza care zguduie Cuba
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia avertizează împotriva oricărui ”amestec străin” în criza care zguduie Cuba, o ţară aliată Moscovei, în care autorităţile sunt ţinta unor manifestaţii istorice împotriva puterii comuniste, relatează AFP.

”Noi considerăm inacceptabil orice amestec străin în afacerile interne ale unui stat suveran şi orice altă acţiune distructivă care ar favoriza destabilizarea situaţiei pe insulă”, avertizează într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

”Suntem convinşi că autorităţile cubaneze iau toate măsurile necesare în vederea restabilirii ordinii publice, în interesul cetăţenilor ţării”, adaugă Moscova, care anunţă că ”urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei în Cuba şi în vecinătate”.

ADVERTISING

Autorităţile cubaneze - luate prin surprindere de manifestaţii spontane care au izbucnit în diverse oraşe ale ţării, în cadrul cărora au avut loc ciocniri la Havama - s-au declarat pregătite să apere revoluţia ”cu orice preţ”.

Thousands of Cubans joined street protests on Sunday in the biggest anti-government demonstrations in decades

Thousands of Cubans joined street protests on Sunday in the biggest anti-government demonstrations in decades bit.ly/2VzvrYz

Publicată de The National pe Luni, 12 iulie 2021

Statele Unite şi-au exprimat susţinerea faţă de manifestanţi şi au avertizat împotriva recurgerii la violenţă contra unor ”manifestanţi paşnici”.

ADVERTISING

Relaţiile diplomatice ale Cubei cu Statele Unite se află - în urma unei scurte reconcilieri în perioada 2014-2016 - la cel mai scăzut nivel, din timpul mandatului lui Donald Trump, care a consolidat un embargo aflat în vigoare din 1962, după ce a denunţat încălcări ale drepturilor omului şi susţinerea Havanei de către Guvernul venezuelean al lui Nicolas Maduro.

Rusia este unul dintre principalii susţinători ai autorităţilor comuniste din Cuba, din epoca sovietică.

Află mai multe despre Cele mai mari proteste în Cuba din ultimele decenii. Oamenii strigă ”libertate”, comuniștii amenință cu vărsare de sânge (Foto & Video)

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇