Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat pentru 8 iunie decizia de constituționalitate pe sesizările făcute privind starea de alertă.
Au existat cinci sesizări referitoare la legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei, amintesc televiziunile de știri.
În timpul ședinței CCR, aproximativ 200 de persoane au protestat în fața Palatului Parlamentului față de starea de alertă. Participanţii au afişat bannere cu mesaje precum "CCR - Judecă drept o lege strâmbă", "Salvaţi Constituţia", "Jos legea terorii", "CCR - Nu te spăla pe mâini cu sângele nostru".
Amintim că George Simion, co-preşedintele AUR, a declarat, miercuri, că este neconstituţională instituirea stării de alertă în baza Legii 55/2020. El şi-a exprimat convingerea că şi judecătorii CCR vor constata acelaşi lucru, deoarece situaţia sanitară nu ar mai impune această măsură, conform News.ro.
„Vrem să anunţăm că mâine se va judeca la Curtea Constituţională, începând cu ora 9.00, sesizarea legată de neconstituţionalitatea Legii 55/2020, în integralitatea ei. Este un demers făcut de doamna avocat Silvia Uscov, la care noi am depus la dosar argumente pentru neconstituţionalitate. Credem că starea de alertă bazată pe Legea 55 este neconstituţională. Măsurile de relaxare aşa-spuse, din ultima perioadă, vin şi în urma acestui proces la CCR. S-au comis multe abuzuri, încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor. Această stare de alertă nu a ajuns niciodată să fie votată în Parlamentul României şi fără control parlamentar nu a existat procedura de confirmare a stării de urgenţă. De aceea, mâine, la CCR, se va face dreptate”, a spus George Simion, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament.
Liderul deputaţilor AUR a mai preciazat starea de alertă este în vigoare „doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din domeniul achiziţiilor medicale”.
„Credem că starea de alertă este în vigoare doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din domeniul achiziţiilor medicale. Va fi declarată neconstituţională această stare de alertă şi terminăm cu acest coşmar. Noi, AUR, ne asumăm că nu vom mai ajunge niciodată la cazurile în care drepturile şi libertăţile fundamentale să fie îngrădite şi libertăţile principale, de la libertatea de circulaţie până la libertatea şi dreptul fundamental la educaţie, să fie încălcate”, a completat Simion.