Cât mai e șpaga pentru pensionarea medicală la Craiova

Cât mai e șpaga pentru pensionarea medicală la Craiova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi indivizi, inclusiv un medic, au fost reținuți pentru luare de mită într-un caz de pensionare medicală, la Craiova.

Direcția Generală Anticorupție Dolj, sub coordonarea unui procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, au prins în flagrant două persoane în timp ce primeau fiecare câte 1000 de euro pentru a obține avizarea unui dosar de pensionare medicală a martorului denunţător.

Pe 15 mai, primul intermediar a pretins şi primit de la denunțător 1.000 de euro, pentru a interveni prin intermediul unei persoane (personal medical), la angajați cu funcţii de decizie din cadrul unui spital din Craiova, prevalându-se de o presupusă influenţă pe lângă aceştia, în scopul facilitării pensionării medicale a martorului.

ADVERTISING

A doua zi, aceeași persoană, cercetată pentru trafic de influenţă, a fost reţinută pe o durată de 24 ore, apoi a fost prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Ulterior, medicul primar care urma să avizeze dosarul de încadrare pentru pensionare a primit de la acelaşi martor 1.000 de euro.

„Banii au fost oferiți în legătură cu îndeplinirea unui act care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de pensionare medicală a martorului denunţător, medicul fiind preşedintele Comisiei de Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul unităţii medicale respective”, informează DGA.

ADVERTISING

Și medicul a fost reținut timp de 24 de ore pentru luare de mită.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇