Instanţa respinge cererea CNSAS privind declararea lui Isărescu drept colaborator al Securităţii

Instanţa respinge cererea CNSAS privind declararea lui Isărescu drept colaborator al Securităţii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri, ca inadmisibilă, cererea depusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) prin care se solicita judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Hotărârea CAB vine după ce Curtea Constituţională a României a admis, pe 23 noiembrie 2021, o sesizare depusă de Mugur Isărescu şi a decis că legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională în ansamblul său.

ADVERTISING

În iunie 2020, CNSAS a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care a solicitat judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul lui Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a fost reprezentat în instanță de Valeriu Stoica.

În cererea trimisă în instanţă, CNSAS susţine că acesta a activat ca informator în perioada 1979 - 1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

ADVERTISING

CNSAS citează mai multe documente privind colaborarea lui Isărescu cu fosta Securitate comunistă, apreciind că informațiile furnizate de el au afectat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri