Bulgaria va organiza din nou alegeri generale, în iulie, după ce al treilea partid a refuzat să formeze guvernul

Bulgaria va organiza din nou alegeri generale, în luna iulie, după ce socialiştii au devenit sâmbătă al treilea partid care a refuzat să formeze guvernul, în urma alegerilor parlamentare de luna trecută, transmite Reuters.

Socialiştii, care au pierdut apropae jumătate din locurile deţinute în Parlament, în urma alegerilor din 4 aprilie, au afirmat că ar fi imposibil să construiască o majoritate funcțională într-un parlament fragmentat şi că vor returna imediat mandatul, după ce îl vor primi de la preşedintele pe 5 mai.

ADVERTISING

Preşedintele Rumen Radev va fi nevoit să dizolve Parlamentul, să numească o administraţie interimară şi să convoace alegeri anticipate în termen de două luni, cel mai probabil pe 11 iulie.

Incertitudinea politică prelungită ar putea afecta capacitatea celui mai sărac stat membru al Uniunii Europene de a reporni economia afectată de pandemie şi de a accesa în mod eficient Fondul UE de recuperare din criza coronavirusului, în valoarea totală de 750 miliarde euro.

Decizia socialiştilor vine după ce atât partidul de centru-dreapta GERB, al premierului Boiko Borisov, cât şi noul partid anti-sistem ITN, condus de prezentatorul TV şi cântăreţul Slavi Trifonov, au renunţat la încercările de a forma un guvern.

ADVERTISING

Furia populară împotriva corupţiei extinse după aproape un deceniu de guvernare a lui Borisov a sporit sprijinul pentru partidul anti-sistem ITN şi pentru două grupări politice mai mici anti-corupţie, dar cele trei formaţiuni nu au, împreună, o majoritate în cameră.

Socialiştii, care au militat pentru eliminarea partidului GERB al lui Borisov, au declarat că cele trei noi partide au refuzat să intre în alianţă cu ei.

"Cele trei noi partide din Parlament au arătat imaturitate politică, nu şi-au putut depăşi ego-ul", a declarat lidera socialistă Kornelia Ninova, după o întâlnire de partid.

ADVERTISING

"În această situaţie, în pofida voinţei noastre pentru o schimbare, un guvern condus de noi, chiar şi unul temporar, este imposibil", a adăugat aceasta.

Alte informații despre situația din Bulgaria:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇